INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER CITY - EVERTON 1-1

FOTO+VIDEO Rooney, golul 200 în Premier » "Sunt sigur că jumătate din Manchester s-a bucurat". Descoperire inedită în The Sun

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de - Publicat marti, 22 august 2017 10:15

Rooney, fost jucător al lui United şi actualul atacant al lui Everton, a înscris golul 200 în Premier în poarta rivalei City, împotriva căreia atinsese și bornele 50 și 150. Partida dintre City şi Everton s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Cu golul înscris luni seară, pe Etihad Stadium, Wayne Rooney a făcut fericiți suporterii a două cluburi. Pe ai lui Everton, echipă al cărei tricou îl îmbracă acum, dar și pe ai lui Man. United, pentru care a jucat vreme de 13 ani, din 2004 până-n vară.

"A fost un moment extrem de dulce. Sunt sigur că jumătate din Manchester, evident, cea roșie, a sărit în sus de bucurie", a comentat Rooney la final, cu un zâmbet în colțul gurii.

"Frustrați la final"

A fost golul său cu numărul 200 și pare deja o tradiție ca el să bifeze bornele importante împotriva lui Man. City. Pe cele cu numerele 50 și 150 le-a reușit tot împotriva "cetățenilor", care acum au salvat un punct abia în minutul 82, când Sterling l-a învins pe Pickford cu un șut la colț, din centrul careului.

"Înaintea meciului, o remiză era bună. La final am fost însă puțin frustrați, ne-a lipsit puțin ca să câștigăm", a apreciat internaționalul englez de 31 de ani.

Rezumatul VIDEO al partidei Manchester City - Everton

Deja vu

Și încă ceva. Rooney a celebrat golul din minutul 35 exact în dreptul sectorului de tribună albastru unde o făcuse și acum 4 ani, după un altul înscris lui City, pe când juca la Man. United.

Comparând fotografiile, tabloidul The Sun a descoperit chiar câțiva suporteri ai "cetățenilor", cel mai probabil abonați, care au asistat la ambele partide! Reacția malițioasă a atacantului: "E întotdeauna plăcut să descoperi figuri cunoscute". 

260 e recordul de goluri în Premier, deținut de Shearer. Rooney, cu 200 de reușite, se află pe pe locul 2

Furioși pe arbitru

"Centralul" Bobby Maddley a reușit să-i înfurie pe ambii antrenori cu eliminările lui Kyle Walker (44), respectiv Schneiderlin (88). Pep Guardiola a admis că ar fi vrut să aibă o discuție cu el la final, "dar ni s-a atras atenția că n-avem voie să-i mai abordăm pe arbitri. Și oricum nu mai vreau să vorbesc despre ei".

Dar omologul de la Everton, Ronald Koeman, nu s-a putut abține: "Și mie mi s-a părut eliminarea lui Walker exagerată. Nu merita al doilea galben, a jucat mingea. Apoi, probabil, și-a dat seama că a exagerat și cu prima ocazie ne-a taxat și pe noi. Schneiderlin nu l-a faultat pe Aguero, a lovit doar balonul".

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează