INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANȚA

Ladislau Boloni a adus la Metz un internațional columbian din liga a doua engleză ca înlocuitor pentru golgheterul vândut la Ajax

Ladislau Boloni. Foto: Imago Images
Ladislau Boloni. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 02 septembrie 2023 14:10 / Actualizat sambata, 02 septembrie 2023 14:10

Oscar Estupinan (26 de ani) a fost împrumutat de Metz de la Hull City, cu drept de cumpărare la finele stagiunii. Atacantul columbian e soluția de ultimă oră găsită de Laszlo Boloni, care l-a pierdut pe georgianul Georges Mikautadze (22 de ani), vândut la Ajax cu 16 milioane de euro.

Laszlo Boloni a primit în ultima zi de mercato un înlocuitor pentru cel mai bun jucător al Ligue 2 în sezonul trecut. Antrenorul lui Metz îl are la dispoziție pe Oscar Estupinan, care a fost împrumutat de la Hull City, cu opțiune de transfer definitv în vara viitoare. 

Internaționalul columbian a marcat 13 goluri în sezonul trecut în Champioship și 15 la Guimaraes în ediția 2021-2022 a primei ligi portugheze. Estupinian ar trebui să acopere „gaura" lăsată în ofensivă de Georges Mikautadze, vândut la Ajax cu 16 milioane de euro plus bonusuri.

Șeful Rapidului, dezlănțuit: „A văzut și Dinamo ce e fotbalul-șampanie” + „Sunt fericit că nu mai aud niciun expert”
RAPID - DINAMO 4-0
Șeful Rapidului, dezlănțuit: „A văzut și Dinamo ce e fotbalul-șampanie” + „Sunt fericit că nu mai aud niciun expert”

Metz l-a vrut pe francezul Wilson Isidor

Vânzarea atacantului georgian a fost bugetată de Metz, care și-a echilibrat astfel balanța financiară. Estupinan a fost ultimul pe o listă care i-a inclus pe Boadu, Zinho Gano, Isidor, Bayo și Onuachu, după cum scrie jurnalul L'Equipe

Ladislau Boloni a adus la Metz un internațional columbian din liga a doua engleză ca înlocuitor pentru golgheterul vândut la Ajax
Oscar Estupinan, Foto: Imago Images

Cotat la 5 milioane de euro pe Transfermarkt.com, columbianul a fost adus în Europa de Vitoria Guimaraes, ce l-a împrumutat la Denizlispor și Hull. A prins un singur joc la națională (12 minute) în iunie 2022, în amicalul cu Arabia Saudită

Estupinan a fost soluție de avarie găsită de Metz, după ce mutarea dorită cu francezul Wilson Isidor (23 de ani), care efectuase și vizita medicală, a picat în ultimele ore, din cauza unor formalități administrative pe axa Metz - Lokomotiv Moscova.

Ladislau Boloni a adus la Metz un internațional columbian din liga a doua engleză ca înlocuitor pentru golgheterul vândut la Ajax
Wilson Isidor, atacantul lui Lokomotiv Moscova. Foto: Imago Images

Metz a investit 5,9 milioane în achiziții

Metz a cheltuit 5,9 milioane de euro cu noile achiziții în această fereastră de mercato. Cel mai scump transfer e cel al franco-algerianului Kevin Van Den Kerkhof, un fundaș dreapta venit de la Bastia și ce a costat 2,5 milioane de euro. 

Ca vârf de atac au mai fost aduși ghanezul Benjamin Tetteh de la Hull (1,8 milioane) și francezul Simon Elisor (400.000), iar ca extremă dreapta suedezul Joel Asoro (1,2 milioane), de la Djurgarden.

Citește și:

Departe de sold-out » Situația în Ghencea înainte de FCSB - Universitatea Craiova

Dinamo, schimbare la 180 de grade față de galerie » 5 solicitări oficiale după ce fanii au părăsit aseară stadionul

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează