INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Manchester United-Everton 1-1 » "Diavolii" au doborât un record vechi de aproape 20 de ani!

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de Tibi DemeterJURNALISPORT - Publicat miercuri, 05 aprilie 2017 11:59

Manchester United a remizat, marţi, pe teren propriu, 1-1, împotriva celor de la Everton şi a ajuns la 12 rezultate de egalitate în acest sezon din Premier League.

Zlatan Ibrahimovici a revenit după suspendare şi a marcat golul egalizator în minutul 90+4 dintr-o lovitură de pedeapsă.

Penalty-ul transformat de suedez a fost obţinut în urma unui şut trimis de Luke Shaw şi oprit cu mâna pe linia porţii de către Ashley Williams, cel care a fost şi eliminat.

United şi-a menţinut astfel seria de 20 de partide fără înfrângere şi a ajuns la nouă rezultate de egalitate pe teren propriu.

Phil Jagielka a deschis scorul pentru Everton în minutul 22.

Formaţia lui Jose Mourinho a replicat prin ocazia lui Ander Herrera din prima repriză, spaniolul trimiţând mingea în bara porţii lui Robles.

Paul Pogba, revenit după accidentare şi introdus pe teren în repriza secundă, a lovit şi el bara porţii formaţiei oaspete cu o lovitură de cap în urma centrării venite de la Ashley Young, dar fără rezultat pe tabela de marcaj.

Manchester United ocupă doar locul cinci în Premier League cu 54 de puncte şi are de recuperat patru puncte până la rivala din oraş pentru a putea beneficia de o participare în Liga Campionilor.

Echipa pregătită de Mourinho a ajuns la 12 egaluri în acest sezon, cele mai multe din sezonul 1998-1999 când legendara formaţie a remizat de 13 ori.

United a reuşit să revină o singură dată din 11 încercări după ce a fost condusă pe Old Trafford în Premier League de la plecarea lui Alex Ferguson ( trei egaluri şi şapte înfrângeri).

Jucătorii lui Mourinho sunt aproape să bată şi un alt record vechi de zeci de ani. United a câştigat doar şase din cele 16 partide de pe teren propriu în acest sezon (37,5% dintre jocuri câştigate), fiind aproape de recordul negativ stabilit în 1974, când procentul rezultatelor favorabile de pe teren propriu a fost de 33,3%.

Manchester United: De Gea; Young (Shaw 65), Bailly, Rojo, Blind (Pogba 46); Carrick (c) (Mkhitaryan 65), Fellaini; Lingard, Herrera, Rashford; Ibrahimovici

Everton: Robles; Holgate, A.Williams, Jagielka (c), Baines; Davies, Barry, Gueye; Mirallas (Pennington 66), Lukaku, Barkley (Calvert-Lewin 80)

surse: manutd.com, bbc.com

Citește și:

Răzvan Lucescu a refuzat prima ofertă, dar poate da lovitura » Presa internațională anunță că este favorit să înlocuiască un antrenor de legendă
Campionate
Răzvan Lucescu a refuzat prima ofertă, dar poate da lovitura » Presa internațională anunță că este favorit să înlocuiască un antrenor de legendă
Ultrașii FCSB știu numele fotbaliștilor cu care negociază Becali și exultă: „5 ani nu ne bate nimeni!”
Superliga
Ultrașii FCSB știu numele fotbaliștilor cu care negociază Becali și exultă: „5 ani nu ne bate nimeni!”
Al Hilal câștigă Cupa Regelui! Cristiano Ronaldo a plâns în hohote după ce a rămas fără trofeu cu Al Nassr
Campionate
Al Hilal câștigă Cupa Regelui! Cristiano Ronaldo a plâns în hohote după ce a rămas fără trofeu cu Al Nassr

Imagini SCANDALOASE de la gala RXF, din Sala Polivalentă » Două femei lovite cu bestialitate de „Perversul” de pe Târgu Ocna, în cușcă! Reacția șocantă a organizatorilor: „Nu este nimic deplasat!”

De asta a fost mazilit?! Ce a putut să facă în vestiar jucătorul plecat de la Dinamo


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează