INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  COPA LIBERTADORES / SEMIFINALE GREMIO - RIVER PLATE 1-2 (ÎN TUR 1-0)

Poliția a intrat pe teren, 10 minute de haos! Deznodământ dramatic în prima semifinală din Copa Libertadores

FOTO: Guliver/Getty Images
FOTO: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 31 octombrie 2018 11:26

Returul de la Porto Alegre dintre Gremio și River Plate s-a lăsat cu mare scandal, provocat de penaltyul și eliminarea dictate la 1-1 de arbitrul uruguayan în minutul 85. ”Milionarii” se vor bate pentru trofeu cu Boca ori Palmeiras. 

Campioana en-titre a Americii de Sud a scăpat șansa de a-și apăra trofeul. Gremio a cedat dramatic marți în prelungiri cu 1-2, după ce o bătuse în tur pe River Plate (1-0).

Prima finalistă a Copei Libertadores s-a decis cu VAR și după un meci care a durat 104 minute, terminat cu scandal! La 1-1, arbitrul uruguayan Cunha le-a dat oaspeților un penalty istoric sancționând, după ce a văzut reluările pe monitor, hențul lui Bressan la șutul lui Scocco. Cei de la Gremio au înnebunit, fiind nevoie de intervenția poliției pe teren, în 10 minute de haos.

Au ieșit cu scutierii!

Mai mult, centralul i-a acordat și al doilea "galben" lui Bressan (pe baza asistenței video), scos cu forța de pe gazon, după multe proteste! Gonzalo Martínez l-a transformat și a întors soarta unui meci, pe care Gremio îl putea închide la ocazia lui Everton, dar s-a opus Armani.

Leo Gomes deschisese scorul (35), Borré egalase în 82. Brigada uruguayană, asaltată și amenințată de jucătorii gazdelor, pe lângă insultele fanilor brazilieni, a părăsit arena cu scutierii! În finală, River o va întâlni pe învingătoarea dintre Palmeiras și Boca (în tur 0-2)

Vezi și: Nici Griezmann și nici Mbappé! Preferatul surpriză al lui Platini la Balonul de Aur: "Niciodată n-a fost mai ușor cui să dai"

Citește și:

Tavi Popescu, apariție inedită în vacanță » Și-a acoperit corpul de tatuaje + Are un nou look
Superliga
Tavi Popescu, apariție inedită în vacanță » Și-a acoperit corpul de tatuaje + Are un nou look
UEFA a dat verdictul » Ce se întâmplă cu licența europeană a Corvinului
Liga 2
UEFA a dat verdictul » Ce se întâmplă cu licența europeană a Corvinului
Rotaru a anunțat prima mutare la Craiova: „A semnat pe 3 ani. Mai avea două oferte din România”
Superliga
Rotaru a anunțat prima mutare la Craiova: „A semnat pe 3 ani. Mai avea două oferte din România”

Mihaela Buzărnescu, fără rezerve la Open GSP: „O singură colegă mi-a dat un mesaj, în tenis trebuie să te păzești de dezamăgiri”

„Există prietenie în tenis?” » Sorana Cîrstea, răspuns tranșant: „Am o poveste care va face deliciul, că e cu Simona Halep”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează