INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PAOK - AEK ATENA 3-2

Răzvan Lucescu, „remontada” de senzație în derby-ul cu AEK Atena » Încă un scandal: Poliția a intervenit în timpul meciului

FOTO: Captură @antena sport +9   FOTO
FOTO: Captură @antena sport

Articol de - Publicat duminica, 28 aprilie 2024 22:10 / Actualizat duminica, 28 aprilie 2024 22:30

PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu (55 de ani), a învins-o pe AEK Atena, scor 3-2, în play-off-ul primei ligi din Grecia.

Cu această victorie, echipa lui Răzvan Lucescu a pus capăt seriei de 3 meciuri consecutive fără victorie în prima ligă, unde ocupă locul 2, cu 71 de puncte.

FOTO. Scandal cu Poliția în PAOK Salonic - AEK Atena

+5 FOTO

Echipa antrenorului român a început meciul perfect. Giannis Konstantelias a deschis scorul după doar 3 minute de joc. A venit replica rivalei din Atena, care a reușit să egaleze prin Orbelin Pineda.

În minutul 72, partida a fost întreruptă din cauza unui conflict între staff-urile celor două formații. Răzvan Lucescu a stat departe de evenimente, urmărind de la distanță.

Oaspeții au trecut la conducere în minutul 75, când Domagoj Vida a marcat cu o lovitura de cap. Konstantelias a reușit „dubla” în minutul 81, iar PAOK s-a aruncat în atac, în speranța că va lua cele 3 puncte cu care ar fi trecut peste Olympiakos și Panathinaikos în clasament.

Golul care a adus bucuria pe stadionul Toumba a venit în minutul 90, când spaniolul Joan Sastre l-a învins pe Athanasiadis.

PAOK a luat o opțiune importantă pentru calificarea în cupele europene. Cu 3 meciuri înainte de finalul sezonului, echipa din Salonic este la egalitate de puncte cu Panathinaikos (locul 3) și la un punct deasupra celor de la Olympiakos (locul 4).

Totuși, echipa lui Răzvan Lucescu mai are de disputat 3 meciuri de foc: cu Olympiakos (acasă), cu Panathinaikos (acasă) și derby-ul cu rivala din oraș, Aris Salonic (deplasare).

Lucescu mai are o șansă chiar dacă nu va prinde podiumul la finalul sezonului. Se poate califica în cupele europene dacă Panathinaikos o va învinge pe Aris în finala Cupei Greciei. Condiția ar fi ca PAOK să termine pe locul 4, lucru asigurat deja din punct de vedere matematic.

Clasamentul primei ligi din Grecia:

Răzvan Lucescu, „remontada” de senzație în derby-ul cu AEK Atena » Încă un scandal: Poliția a intervenit în timpul meciului

VIDEO. Mircea Lucescu despre eliminarea lui PAOK, despre FCSB - Rapid și alegerea lui Lobonț ca antrenor la giuleșteni

Citește și:

Goluri românești în Trabzonspor - Gaziantep » Drăguș, ce execuție!
TRABZONSPOR - GAZIANTEP 4-2
Goluri românești în Trabzonspor - Gaziantep » Drăguș, ce execuție!
Vestea momentului! Ar putea primi retroactiv „Balonul de Aur” din 2020: „Am auzit și eu!”
Balonul de Aur
Vestea momentului! Ar putea primi retroactiv „Balonul de Aur” din 2020: „Am auzit și eu!”

Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga 2 » CALCULE la retrogradare în timp real

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga


Comentarii (1)
cipinho79
cipinho79  •  29 Aprilie 2024, 01:01

Razvan a pierdut titlul etapa trecuta cu Lamia, dar are un meci in plus de jucat fata de AEK asa ca daca castiga tot pana la final ar veni la un singur punct. AEK mai are de jucat la Olympiakos asa ca ar fi sanse ca Razvan sa-i sufle titlul lui AEK. podiumul oricum nu are cum sa-l rateze decat daca pierde atat cu Olympiakos cat si cu Panatinaikos, si avantajul e ca ambele meciuri joaca acasa

Vezi toate comentariile (1)
Comentează