INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  EUROPA

VIDEO Incredibil ce s-a întâmplat la două meciuri tari din Europa » În România e strict INTERZIS

Steaua Roșie - Partizan/ foto Imago Images
Steaua Roșie - Partizan/ foto Imago Images

Articol de - Publicat luni, 22 aprilie 2024 13:29 / Actualizat luni, 22 aprilie 2024 13:29

Steaua Roșie - Partizan 3-2, în campionatul Serbiei, și Feyenoord - Nijmegen 1-0, finala Cupei Olandei, au oferit imagini care în România au devenit aproape imposibil de văzut.

Ultrașii s-au dat în spectacol în peluze, au aruncat cu materiale pirotehnice și au dat foc scaunelor. În contrast, în Superliga nu au mai fost folosite materiale pirotehnice după arestarea lui Liviu Ungurean, liderul galeriei de la Rapid.

VIDEO. Arsenal pirotehnic la Steaua Roșie - Partizan

Steaua Roșie - Partizan, derby-ul Serbiei, s-a jucat într-o atmosferă obișnuită pentru asemenea meciuri. Ultrașii celor două mari rivale nu s-au dat înapoi de la nimic și au folosit un adevărat arsenal pirotehnic.

Galeria lui Partizan a aruncat cu torțe și petarde spre teren, iar pe stadion s-a creat o adevărată perdea de fum. Ultrașii nu se mai vedea în peluză din cauza „ceții” create.

Pe teren, Steaua Roșie s-a impus cu 3-2 în fața marii rivale și s-a desprins la 10 puncte, lupta la titlu fiind aproape încheiată.

VIDEO. Ultrașii au dat foc peluzei la finala Cupei Olandei, Feyenoord - Nijmegen

Scene asemănătoare s-au petrecut și în Olanda, la finala Cupei dintre Feyenoord și Nijmegen. Într-una dintre peluze, torțele folosite de ultrași au aprins scaunele. Din cauza incendiului, suporterii au părăsit în grabă zona.

Iar meciul a fost întrerupt aproximativ 20 de minute. În cele din urmă s-a reluat, iar Feyenoord a câștigat 14-a Cupă a Olandei din istoria clubului.

Scene interzise în România

În fotbalul românesc, folosirea materialelor pirotehnice e strict interzisă. După ce ultrașii au folosit torțe și petarde în mare parte a sezonului în curs, totul s-a oprit în martie.

Atunci, autoritățile au ridicat mai mulți ultrași ai echipelor din Liga 1 în dosarul materialelor pirotehnice. Liviu Ungurean, acuzat că a condus grupul infracțional, a fost arestat preventiv 30 de zile. Ulterior, liderul galeriei de la Rapid a mai primit 30 de zile de arest.

Din acel moment, materialele pirotehnice de pe stadioanele din România au dispărut complet.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Ladislau Boloni, acid: „Zona roșie?! Aș spune mai degrabă portocaliu închis”
LE HAVRE - METZ 0-1
Ladislau Boloni, acid: „Zona roșie?! Aș spune mai degrabă portocaliu închis”
Problemă mare pentru Edi Iordănescu » Ce s-a întâmplat cu Ianis Hagi la ultimul meci al lui Alaves
ALAVES
Problemă mare pentru Edi Iordănescu » Ce s-a întâmplat cu Ianis Hagi la ultimul meci al lui Alaves

Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga 2 » CALCULE la retrogradare în timp real

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga


Comentarii (4)
r9nazario
r9nazario  •  22 Aprilie 2024, 16:47

interdictie nouasprezece etape ptr steaua rosie si feyenoord! interpolul a deschis ancheta

demolarii
demolarii  •  22 Aprilie 2024, 14:48

Suporterii/fanii se pot organiza și strânge semnături pentru a cere parlamentului o noua lege privind huliganii pe stadioane. 500 000 e , din câte îmi amintesc numărul de semnături necesar pentru o propunere legislativa și sa fie din 23 sau 24 de județe care e problema? Statul da bani în fotbal ca și cum ar fii peste 5 milioane de fani....deci condițiile sunt rezonabile.....

Guno71
Guno71  •  22 Aprilie 2024, 14:16

Nu este nimic de laudat din faptul ca suposterii au dat foc peluzei... Nu suposterii care au dat foc vor plati pagubele provocate. Tot cluburile organizatoare platesc amenzi usturatoare. Plus ca intotdeauna chiar viata acelor suposteri este pusa in pericol.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează