INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  UCRAINA

VIDEO Costache e mic copil » Cum a ratat o echipă în meciurile căreia nu s-a înscris deloc în trei etape. La ultima fază!

Kiciak (cu spatele) a scăpat cu bine la ultima fază
Kiciak (cu spatele) a scăpat cu bine la ultima fază

Articol de - Publicat duminica, 30 iulie 2017 21:35

Veres Rivne a revenit, din acest sezon, în prima ligă ucraineană, trupa din nord-vestul țării evoluând ultima oară în eșalonul de elită acum 22 de ani

Cu toate că în sezonul trecut a ocupat doar locul 3 în liga a doua, Veres a început bine campionatul. E neînvinsă în primele 3 etape, reușind inclusiv un egal cu Oleksandria, adversara Astrei în Europa League.

Cu toate acestea, toate cele trei meciuri ale nou-promovatei s-au încheiat la fel. 0-0!

Ultimul, cu Olimpik Donețk, a avut parte de un final special. Emerson l-a faultat în careu pe Ruslan Stepaniuk, iar arbitrul a acordat lovitură de la unsprezece metri.

Același Stepaniuk a executat penalty-ul, însă mingea a lovit bara dreaptă a porții lui Kiciak. Balonul a sărit la Kotliar, care, deși avea toată poarta goală în față, a lovit și butul stâng al porții lui Olimpik!

Vezi AICI dubla ratare a ucrainenilor

Vezi AICI ratarea dinamovistului Costache!

Citește și:

Răzvan Lucescu a refuzat prima ofertă, dar poate da lovitura » Presa internațională anunță că este favorit să înlocuiască un antrenor de legendă
Campionate
Răzvan Lucescu a refuzat prima ofertă, dar poate da lovitura » Presa internațională anunță că este favorit să înlocuiască un antrenor de legendă
Ultrașii FCSB știu numele fotbaliștilor cu care negociază Becali și exultă: „5 ani nu ne bate nimeni!”
Superliga
Ultrașii FCSB știu numele fotbaliștilor cu care negociază Becali și exultă: „5 ani nu ne bate nimeni!”
Al Hilal câștigă Cupa Regelui! Cristiano Ronaldo a plâns în hohote după ce a rămas fără trofeu cu Al Nassr
Campionate
Al Hilal câștigă Cupa Regelui! Cristiano Ronaldo a plâns în hohote după ce a rămas fără trofeu cu Al Nassr

Imagini SCANDALOASE de la gala RXF, din Sala Polivalentă » Două femei lovite cu bestialitate de „Perversul” de pe Târgu Ocna, în cușcă! Reacția șocantă a organizatorilor: „Nu este nimic deplasat!”

De asta a fost mazilit?! Ce a putut să facă în vestiar jucătorul plecat de la Dinamo


Comentarii (1)
themichael
themichael  •  31 Iulie 2017, 11:14

Incomparabil mai mare ratarea lui Costache. Bine ca s-a revansat dupa pauza!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează