INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  COPA AMERICA

VIDEO+FOTO Dezastru, Neymar! Brazilianul a ajuns la spital după amicalul cu Qatar » OUT de la Copa America

Articol de - Publicat joi, 06 iunie 2019 09:28

Neymar, 27 de ani a călcat greșit după un tackling în amicalul contra Qatarului (2-0) și a ieșit în lacrimi de pe teren, ajungând la spital. Verdictul medicilor: ruptură de ligamente! Brazilianul va rata Copa America.

Pentru Neymar, totul e un coșmar. Cariera, viața. Pe teren, nu mai scapă de accidentări. În afara fotbalului, se pregătește de un proces lung și dificil, care îl poate distruge.

Aseară, la amicalul contra Qatarului (2-0), atacantul în vârstă de 27 de ani a revenit la naționala Braziliei. Nu mai jucase la Seleção de șapte luni, de la testul cu Camerun, din 20 noiembrie (atunci ieșise după opt minute, victima unei leziuni la adductori). „Acesta va fi cel mai greu meci al meu”, scria el pe Instagram chiar înainte să iasă din vestiar. Nu a rezistat decât un sfert de oră în iarbă. 

Glezna i s-a răsucit. Șchiopăta și plângea

Un tackling și decarul paulista a ajuns la pământ. Glezna piciorului drept, același la care avusese două fracturi succesive la al cincilea metatarsian, s-a răsucit înfiorător. „Entorsă”, spera doctorul Rodrigo Lasmar la Globo TV. 

A continuat câteva minute. Nu mai putea. A ieșit în lacrimi, a plâns pe banca de rezerve, apoi s-a dus în vestiar. Șchiopăta, cu glezna înfășurată în gheață. Imediat, tatăl său și Edu Gaspar, directorul sportiv al federației, au coborât din tribună. După o oră, s-au dus la spital în capitala Brasilia.

Acolo, după mai multe teste, medicii i-au dat un diagnostic crunt: entorsă gravă și ruptură de ligamente la glezna piciorului drept!

A venit și președintele să-l vadă

Președintele țării, Jair Bolsonaro, a mers să vadă ce face starul auriverde. Neymar a zâmbit pentru poză, dar nu e bine deloc. Ratează Copa América, turneu organizat chiar în Țara Cafelei și care începe peste o săptămână (14 iunie - 7 iulie). Brazilia face parte din Grupa A, alături de Bolivia, Venezuela și Peru.

Citește și: 

Probleme tot mai mari pentru Neymar » „Ar fi mai bine să renunţe el. Pariez că nu va juca la Copa America”

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (6)
martinpen
martinpen  •  06 Iunie 2019, 09:56

Unde ati vazut voi metatarsian la glezna, ma?

cneius
cneius  •  06 Iunie 2019, 17:10

O fi pe bune accidentarea sau ea a rezolvat problema venirii lui la Copa America ?

555765317912259
Alexandru Cristea  •  06 Iunie 2019, 11:45

cine esti tu mai !? sa nu-ti poti tine gura si sa te iei de suporterii lui Dinamo care te-au sustinut !!, pana sa devii fotbalist??--ei au dreptate, caci REDNIC a fost executat !!, iar faptul ca nu a luat un loc mai bun e pt ca nu i sa cerut asa ceva iar el a rodat f multi jucatori pt ca din vara SA INCEAPA CU ADEVARAT TREABA SI S-O IA DE LA ZERO PT A FORMA O ECHIPA ADEVARATA !!--DA TU BANI MAI CA CIOBANUL SI ADU TU JUCATORI BUNI la DINAMO, apoi vorbeste !!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează