INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  UDINESE - AC MILAN 3-1

VIDEO Recordul atins de Zlatan Ibrahimovic în Serie A » Suedezul a înscris, dar AC Milan nu a putut evita înfrângerea

Zlatan Ibrahimovic (41 de ani), atacantul suedez al campioanei Italiei, AC Milan, a atins o bornă istorică, ca urmare a golului marcat în meciul pierdut de milanezi, scor 1-3, pe terenul lui Udinese. 
Foto: Imago
Zlatan Ibrahimovic (41 de ani), atacantul suedez al campioanei Italiei, AC Milan, a atins o bornă istorică, ca urmare a golului marcat în meciul pierdut de milanezi, scor 1-3, pe terenul lui Udinese. Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 19 martie 2023 09:29 / Actualizat duminica, 19 martie 2023 09:45

Zlatan Ibrahimovic (41 de ani), atacantul suedez al campioanei Italiei, AC Milan, a atins o bornă istorică, ca urmare a golului marcat, în meciul pierdut de milanezi, scor 1-3, pe terenul lui Udinese, în runda cu numărul 27 a campionatului italian. 

Nordicul a devenit cel mai bătrân marcator din istoria Serie A, la 41 de ani și 166 de zile, notează cei de la Gazzetta Dello Sport. Zlatan Ibrahimovic a bătut recordul deținut până sâmbătă seară de Alessandro Costacurta, care înscria în mai 2007, tot în poarta lui Udinese, la vârsta de 41 de ani și 25 de zile. 

Pep Guardiola, acid la conferință: „L-am schimbat pe Haaland pentru a nu bate recordul lui Messi! Vreau să-mi pedepsesc jucătorii”
ANGLIA
Pep Guardiola, acid la conferință: „L-am schimbat pe Haaland pentru a nu bate recordul lui Messi! Vreau să-mi pedepsesc jucătorii”

Zlatan Ibrahimovic a devenit cel mai bătrân marcator din istoria Serie A, în meciul pierdut de AC Milan contra lui Udinese 

Udinese a deschis scorul în minutul 9, prin Roberto Pereyra. Argentinianul a primit o pasă de la Lazar Samardzic și l-a învins pe Mike Maignan cu un șut la colțul lung. 

În minutul 40, Rafael Leao l-a pus la încercare pe Marco Silvestri cu un șut plasat, la colțul lung, de la marginea careului. Două minute mai târziu, AC Milan a primit penalty, după ce Jaka Bijol, unul dintre stoperii gazdelor, a atins balonul cu mâna. 

„Centralul” partidei a consultat sistemul de arbitraj video și a dictat penalty pentru milanezi. Zlatan Ibrahimovic a executat lovitura de pedeapsă, dar Silvestri a apărat. 

Penalty-ul s-a repetat însă, deoarece mai mulți jucători ai gazdelor intraseră în suprafața de pedeapsă înainte ca Ibrahimovic să lovească balonul. Zlatan Ibrahimovic a executat din nou și nu a ratat, ducând scorul la 1-1, în minutul 45+4. 

În minutul 45+6, portughezul Beto a primit balonul în interiorul careului de la Isaac Success și l-a învins pe Maignan din 6 metri. Scorul final al partidei a fost stabilit în minutul 70, când Kingsley Ehizibue a reluat din câțiva metri o pasă plecată din gheata lui Destiny Udogie. 

S-a terminat 3-1 pentru Udinese, formație care se află pe locul 8 în clasamentul din Serie A, cu 38 de puncte. AC Milan rămâne pe 4, cu 48 de puncte. 

VIDEO Rezumat: Udinese - AC Milan 3-1 

Clasamentul din Serie A

Citește și: 

Barcelona - Real Madrid » „Albii” au o singură variantă: victoria! Echipele probabile la cel mai tare meci din La Liga

Antonio Conte, dezlănțuit la conferință! Declarații acide la adresa jucătorilor: „Asta este povestea lui Tottenham, așa s-au obișnuit aici”

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (2)
emil1986
emil1986  •  19 Martie 2023, 10:04

Na, ca n-a mai fost Tataruseanu in poarta, si Milan tot a luat 3 goluri. Concluzie: Milan are un lot mult sub cel de anul trecut, mai ales apararea, acesta fiind motivul pentru care echipa are rezultate mediocre.

rumunek
rumunek  •  19 Martie 2023, 09:50

Dar site-urile suporterilor, pe care le urmăresc atent băieții de la gsp, ce au mai zis de Tătărușanu?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează