Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 iunie 2018 18:58
Campioana mondială en-titre Germania a fost învinsă de Coreea de Sud, 0-2, și a părăsit Mondialul din Rusia după ce a terminat grupa F pe ultimul loc.
Naționala Germaniei continuă astfel blestemul campioanelor mondiale care la următoarea ediție a turneului final nu ies din faza grupelor. S-a întâmplat asta de 4 ori la ultimele 5 ediții ale Campionatelor Mondiale!
Germania se înscrie astfel pe o listă stufoasă din care mai fac parte Franța, Italia și Spania.
- Franța, campioana mondială din 1998, a dezamăgit în 2002 și nu a reușit să iasă din faza grupelor.
- Italia, campioana din 2006, nu a ieșit din grupe la Mondialul sud-african din 2010
- Spania, campioana din 2010, a dezamăgit crunt la Campionatul Mondial din 2014 și nu a izbutit să avanseze în fazele eliminatorii
În ultimii 20 de ani, doar Brazilia a fost campioana en-titre care a a avansat din grupe la următorul turneu final. Campioni mondiali în 2002, brazilienii au fost eliminați în sferturi la Mondialul din 2006.
De la Campionatul Mondial din 1982, Germania a atins cel puțin faza sferturilor de finală la fiecare Mondial la care a participat! De altfel, e pentru prima oară în istoria Campionatelor Mondiale când Germania nu iese din faza grupelor (n.r - s-au luat în calcul doar edițiile Mondialelor care folosesc actualul sistem cu grupe și faze eliminatorii)
Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga
Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa