INTERNATIONAL  »  EURO 2020  »  ITALIA - ANGLIA (1-1, 3-2 LA PENALTY-URI)

Rashford, Sancho și Saka, victimele comentariilor rasiste după finala EURO 2020! Reacția dură a Federației + Poliția a deschis o anchetă

Jadon Sancho, victima rasismului după finala EURO 2020 // FOTO:Imago +49   FOTO
Jadon Sancho, victima rasismului după finala EURO 2020 // FOTO:Imago

Articol de GSP - Publicat luni, 12 iulie 2021 09:55 / Actualizat luni, 12 iulie 2021 10:44

Anglia a ratat șansa de a câștiga Campionatul European, după ce a pierdut la penalty-uri finala cu Italia, jucată chiar pe Wembley.

După 120 de minute, Anglia și Italia erau la egalitate, 1-1, iar câștigătoarea EURO 2020 s-a decis la loviturile de departajare. Totuși, finala a fost umbrită de evenimente reprobabile, din tribune și din mediul online. 

Rashford, Sancho și Saka, victimele comentariilor rasiste

Marcus Rashford, Jadon Sancho și Bukayo Saka, fotbaliști de culoare, au ratat la loviturile de departajare, iar cei trei au fost victimele rasismului.

Pe lângă injurii, pe contul de Instagram, Saka a primit mai multe mesaje rasiste de la fani. Aceștia nu l-au iertat pentru ratare și i-au lăsat comentarii cu emoticoane cu maimuțe și banane.

Mesaje rasiste după ce Anglia a ratat câștigarea EURO 2020

Federația Engleză de Fotbal a emis în această dimineață un comunicat prin care condamna reacțiile rasiste, apărute pe internet, la adresa celor trei.

Federația Engleză condamnă formele de discriminare și este îngrozită de rasismul din online, care i-a vizat pe undii dintre jucătorii noștri. 

Cine se află în spatele acestui comportament dezgustător nu este binevenit să urmărească naționala. Îi vom sprijini pe jucătorii afectai și vrem cele mai dure pedepse posibile pentru responsabili.
 – comunicat FA

Poliția din Anglia a declarat că au luat la cunoștință mesajele trimise către jucători și că va deschide o anchetă.

+45 FOTO

„Suntem conștienți de numărul mare de comentarii ofensatoare și rasiste îndreptate către jucători pe rețelele sociale. Acest abuz este de acceptat și nu va fi tolerat. Vom face investigații”, a fost mesajul Poliției.

Să le fie rușine celor care sunt responsabili de aceste abuzuri îngrozitoare!
– Boris Johnson, primul ministru al Angliei

David Lammy, un parlamentar englez, a reacționat și el dur la adresa comentariilor rasiste, făcând aluzie la gestul pe care l-au făcut englezii la fiecare meci de la EURO, când s-au pus în genunchi pentru a susține campania „Black Lives Matter”. 

„De aceea punem genunchiul jos. Ne rugăm pentru un viitor mai bun, în care toți jucătorii Angliei să fie respectați”, a spus acesta.

Trebuie ca cei vinovați să fie trași la răspundere pentru acest abuz dezgustător. Companiile de social media trebuie să acționeze imediat pentru a elimina și a preveni această ură.
 – Sadiq Khan, primarul Londrei

Executanții loviturilor de departajare în finala EURO 2020: 

  • Berardi (Italia) - gol
  • Belotti (Italia) - ratare
  • Bonucci (Italia) - gol
  • Bernardeschi (Italia) - gol,
  • Jorginho (Italia) - ratare
  • Kane (Anglia) - gol
  • Maguire (Anglia) - gol
  • Rashford (Anglia) - ratare
  • Sancho (Anglia) - ratare
  • Saka (Anglia) - ratare

VIDEO Italia e noua campioană europeană

Citește mai multe știri despre EURO 2020: 

Sărbătoare cu Heineken și Coca-Cola! Bonucci, genial la conferința de presă de după finala Euro 2020

Vedetele Angliei, puse la zid după penalty-urile din finala EURO 2020: „Nu poți lăsa un copil de 19 ani să bată înaintea ta”

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (29)
firaldo
firaldo  •  12 Iulie 2021, 10:33

Ăștia când pierd acuza de rasism...ei și francezii...devine penibil.

dante69
dante69  •  12 Iulie 2021, 10:40

Înaintea finalei s-a ridicat în slavi diversitatea care ar fi la originea succesului și jucătorii de culoare erau un fel de supraoameni din spatele reușitei. Normal acum când aceiași au dat-o in bara reacția psihologică sa fie invers din cauza frustrării. Asta pentru că propaganda găunoasă progresistă e o mare înșelătorie.

fibra
fibra  •  12 Iulie 2021, 12:41

Intotdeauna exagerarile aduc exagerari. Chiar nu se mai poate sa fie o minima normalitate? Cu cat fortezi lucrurile in anumite directii cu atat se inmultesc oponentii.

Vezi toate comentariile (29)
Comentează