INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  BELGIA - SUEDIA

Antrenorul-revelație din Franța, blocat pe stadion » Descrie ce s-a întâmplat în arenă după atacul terorist de la Bruxelles

Will Still, în direct la BFMTV
Will Still, în direct la BFMTV

Articol de - Publicat marti, 17 octombrie 2023 08:39 / Actualizat marti, 17 octombrie 2023 10:23

Printre cei care asistau la meciul Belgia - Suedia, abandonat la pauză din cauza unui atac terorist ce avusese loc pe străzile din Bruxelles înainte de start, s-a numărat și Will Still (31 de ani), antrenorul echipei franceze Reims. Acesta a intrat în direct din incinta arenei, unde el și alte zeci de mii de oameni erau blocați din motive de siguranță.

Seara trecută, doi suporteri ai naționalei Suediei, îmbrăcați în echipamentul selecționatei, au fost împușcați mortal de un terorist, în centrul orașului Bruxelles, la ora locală 19:15. Fotbaliștii au aflat despre atentat la pauza meciului dintre Belgia și Suedia și au decis să abandoneze partida.

Spectatorilor li s-a cerut să rămână în interiorul stadionului până la noi vești, autoritățile locale bănuind că atacatorul se afla în proximitatea stadionului.

Prima mare surpriză a preliminariilor » Au ratat calificarea la EURO pentru prima dată în acest secol
EURO 2024
Prima mare surpriză a preliminariilor » Au ratat calificarea la EURO pentru prima dată în acest secol

Antrenorul-revelație din Franța, blocat pe stadion după atacul terorist dinainte de Belgia - Suedia

Printre cei blocați în stadion s-a aflat și Will Still, antrenorul echipei Reims, din prima ligă a Franței. Belgianul cu origini engleze a intrat în direct la televiziunea BFMTV și a transmis impresiile de la fața locului:

„Suntem în continuare blocați, nu ne este permis să ieșim din stadion. Este puțin neclar ce se petrece, noroc că avem rețele sociale. Starea de aici? Pentru moment oamenii sunt calmi, toți au ascultat în liniște anunțurile. Se mai aud câteva cântece dinspre suporteri, dar este un pic neclar”.

Între timp, spectatorii au fost evacuați din stadion, cu suedezii la urmă. În cursul zilei de astăzi este așteptat un anunț dinspre UEFA cu privire la cele întâmplate și la soarta meciului.

Will Still este privit drept un antrenor-revelație în Ligue 1. A preluat-o pe Reims în octombrie 2022, chiar înainte să împlinească 31 de ani, și a obținut 17 victorii în cele 39 de meciuri pe care echipa le-a disputat cu el pe bancă.

În acest sezon de campionat, după 8 etape, Reims este pe locul 5 în Franța, la 4 puncte de liderul Monaco.

Mai multe știri de actualitate:

Scene incredibile în Bosnia: un fan a intrat în teren și l-a ATACAT pe Cristiano Ronaldo!

După 9-1 cu Serbia, Anglia U21 a fost protagonista unui șoc în preliminarii » Era condusă cu 0-2 la pauză: incredibil cum s-a terminat meciul

Cristian Tudor Popescu dezvăluie regula radicală pe care ar impune-o imediat în tenis: „E singura șansă pentru spectacol, să scăpăm de «bum-bum», «buf-buf»”

CSA Steaua ATACĂ după ultima decizie privind palmaresul: „FCSB a jucat ilegal în Liga 1. Cerem public LPF și FRF să explice!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează