INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  RAPID VIENA - FCSB

RAPID VIENA - FCSB // Corespondență GSP din Austria » Căldură mare, mein herr! Viena, asediată de caniculă: atmosfera din ziua meciului

FOTO: Raed Krishan +6   FOTO
FOTO: Raed Krishan

Articol de , - Publicat joi, 23 august 2018 21:32

FCSB o înfruntă acum pe Rapid Viena, în manșa tur din play-off-ul Europa League. Partida a început la ora 21:30 și e liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Pro TV. 

Viena se sufocă, dar suporterii Rapidului iau cu asalt stadionul. Iar liniștea dinaintea partidei se transformă în vacarm. 

Hutteldorf, cartierul în care se află stadionul Allianz al Rapidului, este un fel de Ghencea a Vienei. Cu deosebirile care există între București și Viena desigur. Nu doar în mai rău pentru noi.

Azi la Viena au fost 35 de grade, cu vreo 5 mai mult decât acasă. Iar o plimbare prin Stephanplaz era indicată doar pentru amatorii de senzații extreme. Culmea supliciului, un călugăr franciscan stă zi lumină în fața ieșirii/intrării la metrou, ca să vîndă niște cruciulițe. Este roșu ca racul, sutana este probabil mai rea decât orice instrument de tortură pe căldura asta, dar omul rezistă eroic.

În Hutteldorf și lângă arenă este liniște cu mai puțin de o oră înainte de debutul partidei. Tramvaiele se scurg pe șinele supraâncălzite, lumea poartă obligatoriu în mână o sticlă de apă, așa cum poartă Saint Bernardzii butelcuța cu rom pentru a-i salva pe cei prinși de avalanșe.

Autocarul Stelei ajunge fix la ora 7 la stadion, ora Vienei, deci cu 90 de minute înainte de meci. Intrarea prin latura stângă a arenei îi ferește de amatorii de autografe. Pe care oricum nu i-am identificat. Totuși, de jur împrejurul stadionului sunt concentrate zeci de mașini de poliție. Oamenii sunt echipați ca pentru o intervenție în forță la Piața Victoriei, nu este nevoie să intrăm în detalii.

Singurul loc unde este ceva agitație, centrul de presă. Unii își transmit primele corespondențe, ceilalți mănâncă șnițel cu cartofi. Așa că miroase mai mult a bucătărie decât a creier încins.

Înăuntrul arenei miroase deja a meci, iar tonul îl dau susținătorii FCSB-ului, care bineînțeles că strigă "Steaua București!". Primesc la schimb fluerături energice și un imn al Rapidului Vienez, care sună a melodie de la Cerbul de Aur. Și da, cu un sfert de oră înainte de primul fluier al lui William Collum s-au ocupat cam 25.000 din cele 28 de mii de locuri ale lui Allianz Arena din Viena. Și, vorba cuiva de neuitat, "atmosfera este cât de cât incendiară".

Urmărește AICI partida Rapid Viena - FCSB

Citește și:

Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Superliga
Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Liga 2
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute
Tenis
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (1)
romeverest
romeverest  •  24 August 2018, 13:02

A fost asa de cald incat Man si Coman nu vedeau mingea !! De prea mare caldura, austriecii le-am administrat trei boabe, care vor cantari foarte greu in calculul calificarii !!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează