INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FCSB-RAPID VIENA, JOI, 21:30, PROTV ȘI LIVETEXT GSP.RO

Se reabilitează la FCSB - Rapid Viena » La 4 luni după ce a creat un scandal imens, "centralul" Michael Oliver a primit un nou meci din partea UEFA

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 29 august 2018 09:00

La 4 luni de la momentul în care a creat cel mai mare scandal din sezonul trecut, la Real - Juventus, "centralul" englez Michael Oliver a primit din nou un meci din partea UEFA.

Un retur ce se anunţă extrem de tensionat şi cu o miză imensă e încredinţat de forul european unei brigăzi care îl va avea la centru pe un arbitru care îşi joacă, practic, cariera internaţională. Englezul Michael Oliver primeşte şansa reabilitării din partea UEFA la câteva luni distanţă după ce o decizie a lui a declanşat cel mai mare scandal al sezonului trecut în cupele europene.

La returul Real Madrid - Juventus, din "sferturile" Champions League, italienii au răsturnat scorul din tur, au condus 3-0, dar în minutul 90, Oliver a acordat un penalty controversat. Italienii au protestat vehement, Buffon chiar l-a înjurat şi l-a bruscat pe "central", care i-a arătat cartonaşul roşu şi l-a eliminat.

La câteva zile de la acel joc, UEFA i-a dat dreptate lui Michael Oliver, însă de atunci, arbitrul englez n-a mai fost delegat la niciun meci din cupele europene. În plus, nu doar că el nici n-a fost la Mondiale, dar Anglia n-a trimis pe nimeni care să oficieze la competiţia din Rusia!

Acum, Oliver primeşte, practic, şansa reabilitării europene. Pe Arena Naţională, mâine seară, la FCSB - Rapid Viena. Dacă în Europa, UEFA nu l-a mai băgat deloc în seamă de mai bine de 4 luni, în Anglia el a primit în continuare credit. A arbitrat etapă de etapă, iar în finalul sezonului trecut a fost delegat la finala Cupei Angliei, Chelsea - Manchester United 1-0. 

2 cartonaşe roşiia acordat Oliver în ultimele două etape din Premier League

5 meciuri de UCLa condus Oliver în sezonul trecut: Leipzig - Monaco 1-1, Juventus - Sporting 2-1, Feyenoord - Napoli 2-1, Beşiktaş - Bayern 1-3 şi Real - Juventus 1-3

Deaconu l-a salvat...

La acel meci din aprilie, de pe Santiago Bernabeu, observator de arbitri a fost românul Alexandru Deaconu, vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor. În raportul pe care l-a făcut şi pe care l-a trimis la UEFA, Deaconu i-a dat credit lui Michael Oliver pentru acel moment în care a dictat penalty în favoarea lui Real Madrid. 

...Collina a protestat şi a demisionat

Acea decizie a lui Oliver a pornit o adevărată implozie la UEFA. Infantino, preşedintele FIFA, a declarat după acel meci că "e obligatorie introducerea VAR, toată lumea revede reluările, singurul care nu vede e arbitrul" şi a lăsat să se înţeleagă că penalty-ul a fost greşit acordat. Collina e şi el un susţinător al introducerii sistemului video, însă UEFA nu l-a susţinut şi nu l-a implemetat la startul actualei ediţii a cupelor europene. Collina a luat o decizie extremă: în urmă cu o lună, chiar în timpul cursurilor de vară ale arbitrilor, şi-a anunţat demisia. În locul lui a venit un alt italian, Roberto Rosetti.

  • Manșa retur dintre FCSB și Rapid Viena se va juca joi, de la ora 21:30, în direct la Pro TV și liveTEXT pe GSP.ro. În tur a fost 1-3.

Vezi și: Veste îngrijorătoare pentru suflarea stelistă: "Se pare că are o problemă mult mai gravă" » Ratează returul cu Rapid Viena?

Duminică, 5 finale pentru salvare! Dinamo și FCU Craiova sunt la mila rezultatelor » Toate CALCULELE în dreptul fiecărei echipe

„Vă spun în premieră, la Dinamo a fost o tentativă de puci în vestiar!” » Omul care l-a adus pe Kopic a dat tot din casă


Comentarii (4)
maxp
maxp  •  29 August 2018, 14:26

Da' cum poti fi sanctionat pt ca ai creat un scandal atat timp cat ai arbitrat corect? S-a creat un scandal ca toti rivalii Realului au sarit cu gura sus nemaisuportand sa vada din Realul castigand Liga, dar au facut-o la o decizie corecta a arbitrului. Sau treaba lui nu era sa arbitreze corect?

krokoi
krokoi  •  29 August 2018, 13:09

Ala a fost penalty corect

dinamo_fan
dinamo_fan  •  29 August 2018, 11:15

scandal imens o fi fost doar in mintile frustratilor si a celor anti Real. a fost un penalty de manual corect acordat care se da de orice arbitru pe orice stadion din lume.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează