INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  VIKTORIA PLZEN - FCSB 1-4

Plzen - FCSB 1-4 // EXCLUSIV Dezvăluiri din vestiarul stelist: "Alibec are banderola, dar altul e căpitanul"

Articol de GSP - Publicat joi, 03 august 2017 14:14

Criticat de patron, Denis Alibec primește credit din partea colegilor și a antrenorului. Atacantul a preluat din nou baderola de căpitan. Nu și cel mai important cuvânt din vestiar.

Va putea juca Alibec cu Plzen? Cine va fi căpitanul? Două dintre întrebările care au plutit deasupra vicecampioanei României înaintea returului decisiv cu Plzen. Omul pe care Becali a plătit două milioane Astrei nu numai că a intrat din primul minut, dar a și preluat banderola de la Pintilii.

Surprinzător, mai ales că patronul a spus că Denis va reprimi banderola abia atunci când îşi va schimba atitudinea pe teren. Cum s-a ajuns totuşi la această situaţie? Surse din cadrul clubului au declarat că jucătorii ar fi decis ca banderola să revină la Alibec pentru a-l responsabiliza. Mai ales că ideea a plecat chiar de la Pintilii.

"E cel mai bine așa. Dacă s-a început acest drum, să rămână așa! Pe Denis l-au afectat mult aceste discuții. În plus, este și un factor motivator pentru a trece peste evoluțiile modeste din acest start de campionat", susțin aceleași surse.

Chiar dacă banderola e din nou pe braţul atacantului, Pintilii a rămas liderul din vestiar. "Mihai rămâne cea mai importantă voce din lotul echipei. Cu toate că el a fost foarte supărat atunci când i s-a luat banderola. I s-a părut o lipsă de respect față de el atunci", spun oamenii din club.

"M-a bucurat enorm gestul lui Pintilii de a-i ceda banderola lui Alibec. Înseamnă că e prietenie, frăție. Mă bucură mult acest lucru, cum să nu fiu fericit!?" Gigi Becali, patron FCSB

4căpitani a avut FCSB în cele 5 meciuri din acest sezon: Alibec, Pintilii, Niţă şi Bălaşa 

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează