INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SPANIA

video Cu iubita la prezentare! Ianis Hagi a avut-o alături pe Elena la Alaves: „Sunt un număr 10, eu creez ocazii” » Cu cine s-a sfătuit când a luat decizia

Articol de - Publicat miercuri, 30 august 2023 15:53 / Actualizat miercuri, 30 august 2023 22:04

Ianis Hagi (24 de ani) a arătat astăzi tricoul alb-albastru cu numărul 10, pe care-l va purta în acest sezon la Deportivo Alaves. Nu a fost singur pe stadionul „Mendizorroza” din capitala Țării Bascilor. Lângă el a fost prietena sa, Elena Tănase.

Astăzi, la trei zile după oficializarea trecerii la Alaves, împrumutat un sezon de Glasgow Rangers, Ianis Hagi a fost prezentat la Deportivo Alaves.

Mircea Rednic a suferit un infarct: „A simțit dureri în piept din timpul meciului cu FCSB” » Tehnicianul a fost operat
UTA
Mircea Rednic a suferit un infarct: „A simțit dureri în piept din timpul meciului cu FCSB” » Tehnicianul a fost operat

Mijlocașul în vârstă de 24 de ani a apărut zâmbitor la stadionul Mendizorroza, din Vitoria-Gasteiz, oraș situat în nordul Spaniei, capitala Țării Bascilor și a regiunii Alava. Nu era singur, o avea lângă el pe iubita sa, Elena Tănase.

Ianis Hagi s-a sfătuit și cu Adrian Ilie, ex-Alaves

Îmbrăcat într-un costum maro, cu pantofi sport Nike, Ianis a fost întâmpinat la arenă de președintele clubului, Alfonso Fernandez, și a intrat în sala de presă alături de directorul tehnic Sergio Fernandez. Alături de ultimul a arătat tricoul alb-albastru cu numărul 10.

+4 FOTO

„Sunt fericit și mândru să fiu aici. Întotdeauna am visat să evoluez în La Liga și azi mi-am împlinit acest vis. Singurul lucru pe care-l doresc e să încep să joc”, a declarat „tricolorul” la conferință. 

„M-am sfătuit cu foști jucători de la Alaves, am discutat cu Adrian Ilie, prieten cu familia mea. Și, bineînțeles, am vorbit cu tata, care cunoaște bine La Liga”. Ilie a purtat tricoul albiazul al lui Alaves în 2002-2003. Cosmin Contra, doi ani, 1999-2001.

Ianis Hagi: „Stilul spaniol mi-a plăcut întotdeauna”

A mai spus: „Alaves a avut mulți fotbaliști talentați, iar stilul spaniol mi-a plăcut întotdeauna. Simt că este pasul potrivit pentru cariera mea”.

Unde poate juca? „Pe orice post în ofensivă, chiar dacă eu sunt un număr 10. Eu creez ocazii. Centrez, pasez, șutez... Mereu am făcut asta. Dar sunt gata să intru și să dau totul unde mi se va cere”. 

Pe social media, Alaves a postat un fotomontaj cu Gică și Ianis Hagi. Decarii tată și fiu. Mesajul: „Responsabilitate și onoare”.

Gică Craioveanu conduce ierarhia românilor în LaLiga

Cotidianul iberic AS a format un Top 10 al jucătorilor români în prima ligă a Spaniei (în funcție de numărul de meciuri disputate în elita iberică). Primul e Gică Craioveanu, ultimul Marius Lăcătuș.

Faptul că tata a jucat în LaLiga e responsabilitate pentru mine. Și o presiune. Fizic, mă simt bine. 

- Ianis Hagi, mijlocaș Alaves

TOP 10 ROMÂNI ALL-TIME ÎN SPANIA

  • 1. Gică Craioveanu (Real Sociedad 1995-1998, Villarreal 1998-2002, Getafe 2002-2006) 
  • 2. Cosmin Contra (Alaves 1999–2001, Atletico Madrid 2002-2006, Getafe 2006-2010) 
  • 3. Constantin Gâlcă (Mallorca 1996-1997, Espanyol 1997-2001, Villarreal 2001-2003, Zaragoza 2003, Almeria 2003-2006) 
  • 4. Adrian Ilie (Valencia 1998-2002, Alaves 2002-2003) 
  • 5. Gică Hagi (Real Madrid 1990-1992, Barcelona 1994-1996) 
  • 6. Bogdan Stelea (Mallorca 1991-1993, Salamanca 1997-2004) 
  • 7. Miodrag Belodedici (Valencia 1992-1994, Valladolid 1994-1995, Villarreal 1995-1996) 
  • 8. Gică Popescu (Barcelona 1995-1997) 
  • 9. Florin Răducioiu (Espanyol, 1994-1998) 
  • 10. Marius Lăcătuș (Oviedo 1991-1993)

Citește și:

S-a convins Bergodi? » A venit ca o vedetă la Rapid, dar a dispărut din echipă după 5 etape

Încă un „cutremur” în Superligă? Alt antrenor în pericol să fie demis: ce acuză surse din club

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga

Lovit în cap cu un recipient din aluminiu, Novak Djokovic nu a participat la conferința de presă și a avut nevoie de îngrijiri medicale » Ce a provocat incidentul


Comentarii (22)
gazistu
gazistu  •  31 August 2023, 15:41

in sfarsit avem "tricolor" intr-un campionat de top! sper sa se mai auda si de noi, prin Primera Division!!!

tomaescu
tomaescu  •  31 August 2023, 09:15

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

VardyParty
VardyParty  •  31 August 2023, 08:19
Postat de VanBasten pe 31 August 2023, 01:52

Oricum, la fashion, la zambet si la gagica i-a rupt pe spanioli. Sa vedem si la fotbal.

Deja are 3-0 de la poarta de jos, asa cum zici. Mai un gol din parcare ca Budy, si gata! Balon D’Or!!!

Vezi toate comentariile (22)
Comentează