Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 26 martie 2023 17:30 / Actualizat duminica, 26 martie 2023 18:15
Mijlocașul Olimpiu Moruțan (23 de ani), împrumutat de Galatasaray la Pisa, nu duce lipsă de „pețitori”. Pe urmele românului se află Salernitana, echipă de Serie A.
Olimpiu Moruțan aparține în continuare de Galatasaray, care l-a împrumutat până în vara lui 2023 la Pisa, dar turcii nu-l vor înapoi la finalul sezonului, când va expira înțelegerea cu Pisa.
![ISTORIC! La prima ei participare, Rapid s-a calificat în „sferturile” Ligii cu un gol marcat în ultimele 15 secunde cu Krim Ljubljana » Programul complet](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26032023/45704e46-4e92-41a3-8303-22d222f081d8.jpg?width=195&height=130)
Aflat în prezent în cantonamentul echipei naționale, unde a fost convocat pentru meciurile cu Andorra (2-0) și Belarus (28 martie), Moruțan nu duce lipsă de „pețitori”.
Salernitana, pe urmele lui Olimpiu Moruțan
De serviciile românului este interesată o formație de Serie A, Salernitana, ocupanta locului 16 în campionatul de elită din „Cizmă”.
„Salernitana ar putea pune mâna pe bijuteria din România. Între timp, Pisa așteaptă și monitorizează diferite piste”, scriu jurnaliștii italieni de la Pianeta Serie B.
Pisa are posibilitatea de a-l cumpăra definitiv pe Moruțan în vară, în schimbul a 5,5 milioane de euro. Cel mai probabil, nerazzurrii așteaptă deznodământul sezonului, să vadă dacă vor urca în Serie A. Momentan ocupă locul 5, unul care asigură prezența la un baraj pentru promovare.
Moruțan a contribuit din plin la parcursul foarte bun al Pisei în acest sezon. A înscris 6 goluri și a pasat decisiv la alte 7 în 28 de meciuri în Serie B.
Echipa care-l dorește pe Moruțan, Salernitana, este antrenată de portughezul Paulo Sousa.
Mai multe știri din fotbalul internațional:
S-a aflat salariul lui Thomas Tuchel la Bayern. Câștigă mai puțin decât la Chelsea
Citește și:
![Titularul României a aflat că a fost vândut, imediat după victoria istorică » „Cred că au și virat banii în cont”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17062024/cfdaceb1-5deb-4e96-ac38-3df9ba47e24f.jpg?width=195&height=130)
![Nicolae Stanciu, monolog dur, precum Gică Hagi, după România - Ucraina: „Până acum am tăcut. Ne-ați jignit! Ce i-ați făcut lui George...”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17062024/89cf3559-159b-494d-8eee-7313423b8c44.jpg?width=195&height=130)
![Bild și Marca se înclină în fața „tricolorilor”: „Cei 40.000 de fani români au scandat «Ucraina! Ucraina!». Piele de găină!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17062024/8edec4db-993b-443c-b604-a3762c1d2a8c.jpg?width=195&height=130)
România - Ucraina » Echipa de start gândită de Edi Iordănescu pentru primul meci de la EURO 2024
CALCULE: Cum se califică România în optimi la EURO 2024, după victoria fantastică în fața Ucrainei