INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Mărturia lui Ștefan Radu la revenirea la Lazio: „N-am mai fost eu. Am gândit negativ. Am greșit față de colegi”

FOTO: Twitter Lazio
FOTO: Twitter Lazio

Articol de - Publicat luni, 15 iulie 2019 21:17

Ștefan Radu (32 de ani), reprimit în lotul lui Lazio după ce a stins conflictul cu șefii clubului, a fost protagonistul unei conferințe de presă emoționante.

La 32 de ani, Ștefan Radu a depășit conflictul cu directorul sportiv Igli Tare și rămâne la Lazio, unde joacă din ianuarie 2008 (mai are contract până în 2021).

Ieri dimineață, a făcut vizita medicală la clinica Paideia și a ajuns după-amiază la cantonament, al 12-lea său stagiu de pregătire la Auronzo di Cadore.

A urmat o conferință de presă emoționantă.

„Le mulțumesc clubului și președintelui pentru șansa pe care mi-au oferit-o, de a face din nou parte din marea familie lazială. A fost cel mai întunecat moment al carierei mele”, a declarat Radu.

A recunoscut: „Am greşit față de colegii mei, din luna martie nu mai sunt acelaşi om şi jucător. După ce am avut acea accidentare la gleznă, am început să gândesc negativ şi am greşit față de club şi colegi. Sunt emoționat, vreau să-i răsplătesc pe toți pe teren”.

A fost așteptat cu bucurie de fani și de coechipieri. „Eu și poporul meu”, a comentat Ștefan.

VEZI ȘI:

VIDEO // Ștefan Radu a fost primit cu aplauze la primul antrenament al lui Lazio, după ce s-a împăcat cu cei din conducere

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

 

 

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (1)
zagna
zagna  •  16 Iulie 2019, 12:40

Sa nu ți para rău de ce ai făcut ! Așa procedează numai bărbații adevărați.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează