)
Articol de Andrei Crăciun - Publicat duminica, 23 iulie 2023 20:31 / Actualizat duminica, 23 iulie 2023 20:37
Dinamo a încercat. FCSB a arătat fudulia unei campioane. Dar campioana cui? Căci dacă ia titlul, unde ar ajunge? Ar trece de campioana din Insulele Feroe? Se mai joacă fotbal în România? Sau doar o copie palidă?
A câștigat, firesc dată fiind diferența de valoare, FCSB, care dacă ar avea alt antrenor în afară de Becali ar fi, probabil, campioană măcar din doi în doi ani. Coman și Olaru sunt doi jucători buni, dar în înțeles strict românesc. Târnovanu a șomat până a gafat. Un 2-1 cinstit.
Căci Dinamo e doar o nou-promovată, n-a scăpat de faliment, dar cel mai probabil va scăpa de retrogradare, Burcă e un antrenor bun, iar Roșu și Iglesias sunt jucători de play-off.
S-a jucat pe "Arcul de Triumf" în loc de Ghencea (e vremea coloneilor) sau Arena Națională (e vremea concertelor). Așa că au fost doar câteva mii de oameni la meci în loc de zeci de mii de oameni. Asta e situația: prisosesc, se vede treaba, banii la bugetul statului nostru eșuat (vorba președintelui de țară). Dar există ceva și mai rău, mult mai rău.
Când ne vom întoarce în Europa?
Mult mai rău e că oricine ia campionatul în România își rupe gâtul în primul tur preliminar al Ligii Campionilor. Asta e problema de fond. Când ne vom întoarce în Europa?
Când nu vor mai pierde echipele românești la formații de strânsură din fostul spațiu sovietic? Răspunsul este cunoscut, dar este cunoscut degeaba: când campionatul va fi din nou puternic.
Idei cu girofarul
Nu poți să fii campioana puternică a unui fotbal aflat în moarte clinică. Iar pentru ca liga să redevină puternică ai nevoie de politici publice în sport. Cine să le facă? N-are cine. Dregătorii noștri nu sunt în stare să ducă o idee din punctul a în punctul b nici cu girofarul, nici cu Corpul de control.
N-avem nici antrenori pentru copii și juniori, implicarea autorităților locale depinde de ciclurile electorale. Suporterii ar suporta și ar susține (drept dovadă și interesul pentru acest FCSB-Dinamo), dar pe cine? Cine mai e cine? Investitori? Păi, bogați în România sunt îndeosebi interlopii.
Clone și stafii
SuperLiga e, dacă o privești fără patimă, o întrecere de clone și stafii. Iar cantitatea de energie din jurul fleacului e enormă. Fotbalul românesc e captivul unor personaje toxice și e condus de o federație mustind de impostură și de o ligă absentă.
Iar războiul FCSB-CSA e pe fond stupid, fiindcă oricum acea Steaua la care se gândesc fanii (și unii, și alții) pur și simplu nu mai există. A dispărut de ani buni și n-o să o mai aducă înapoi nici misticul cioban piperean, nici Talpan ("Apărați Armata!" e o replică de cel mai bun Nenea Iancu, Talpan are verbul devastator al unui Farfuridi gradat).
Stinsă în ape tulburi
Steaua a fost una dintre realizările vechiului regim, dar s-a stins, ca atâtea altele, în anii tulburi ai tranziției. Și nu cu echipe ale armatei ca în Irakul lui Saddam mai poți învia Steaua în anii 2020. Și nici cu comportamentul primitiv al unui patron îmbogățit din pământ, care a tratat foștii mari jucători ca pe cârpe de șters pantofii.
Și atunci? Fotbalul românesc va fi în stare să dea o campioană mai acătării când vom avea divizii foarte puternice până la liga a treia, ca acum patruzeci de ani. Când vom avea Brașovul și Timișoara și Mureșul în prima divizie și echipele din preorășenesc la locul lor.
Partea lui Hagi
Hagi? Hagi crește jucători români și o face mai bine decât restul antrenorilor/managerilor (după 0-3 cu Tiraspol, Farul s-a distrat, 4-1, cu Voluntariul). În România, Farul e bună. Doar în România. Căci are un buget care în Europa nu înseamnă, după cum bine știe chiar Hagi, nimic.
Farul nu poate nici măcar să cumpere africani sau sud-americani de mâna a doua. Hagi crește români, dar românii cresc în societatea de azi, nu în cea din anii ’70, au o poftă atroce de bani nemunciți, mentalitate de campioni la figuri și o profundă lipsă de ambiție.
Copia
Și atunci? De unde să fie, dacă nu mai e? Dacă ne apucăm de treabă acum, vom mai avea fotbal de nivel european mediu peste douăzeci de ani, iar bun peste alți cincizeci. Dacă nu, nu vom mai avea nimic, doar obișnuitul circ jalnic al ultimelor decenii.
Și, desigur, o să ignorăm evidența: că indiferent cum își spun și unde joacă, echipele românești nu mai joacă, de fapt, fotbal, ci o copie foarte palidă a lui.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
