OPINII  »  EDITORIAL

„Ți-e frică de Becali?!”

Articol de - Publicat joi, 29 iunie 2023 14:59 / Actualizat joi, 29 iunie 2023 15:41

Din pricină că tentativa lui de a desființa regula federală U21 a eșuat, Gigi Becali s-a înfuriat rău. N-a fost prima dată când a scăpat hățurile, ne-a obișnuit cu derapajele sale, nu? Acum a mers însă și mai departe. 

I-a numit sclavi pe reprezentanții cluburilor ce s-au pronunțat împotriva propunerii sale, una care a strâns doar 6 voturi din 15. Dintre „vinovați”, principalul acționar al Rapidului, Dan Șucu, a devenit „Cel mai mare sclav”, numai Gigi știe de ce!

„Ți-e frică de Becali?!”
Dan Șucu și Gigi Becali

Spre lauda sa, dar și spre regretul celor dornici de circ, patronul Mobexpertului a refuzat să răspundă. N-a intrat în joc. Tăcerea lui l-a contrariat însă pe Basarab Panduru, fostul internațional, astăzi reputat consultant TV, întrebând și mirându-se la OrangeSport: „Ți-e frică de Becali?!”.

Să mă scuze "Pandi", în opinia mea, unul dintre cei mai competenți și mai credibili comentatori prezenți pe sticlă! Dar mă îndoiesc că problema trebuia pusă astfel. Deoarece nu despre frică era vorba. Era despre civilizație și despre decență. Pe scurt, despre bun-simț.

Iată de ce consider că Șucu a procedat înțelept când nu s-a luat în gură cu latifundiarul din Pipera. Întrucât acestuia îi place să aibă mereu ultimul cuvânt, s-ar fi încins încă o polemică de care fotbalul nostru, slab, dar agitat și orgolios, n-avea nevoie. Și n-are, ca orice bolnav căruia i se recomandă liniște, nu zbucium.

Dacă Dan Șucu a tăcut, Rapid a găsit de cuviință să riposteze. Ca atare, a emis un comunicat mai degrabă ironic la adresa lui Becali, "cowboy-ul singuratic", decât țâfnos. În eventualitatea în care nu v-a căzut în mână, vă sugerez să-l citiți. Merită. 

Între altele, și pentru că se referă deschis, în premieră, la transformarea promovării jucătorilor tineri din constrângere, impusă, forțată de federație, în facilitate. În sensul în care cluburile din SuperLigă ar trebui încurajate să descopere și să lanseze jucători U21, dar și să fie recompensate pentru demersul lor.

Asta ar însemna, simplificând, să ne inspirăm din campionatul ungar. În care o echipă ce folosește un U21 în toate cele 33 de etape (12 participante, 3 tururi) poate primi, în funcție de numărul minutelor jucate, până la 850.000 de euro pe sezon! 

Suma crește proporțional, căci se punctează fiecare minut, în cazul în care echipa aliniază mai mulți tineri. Evident că banii respectivi, plătiți de federația din Budapesta, ajută la dezvoltarea cluburilor. Le întărește.

Așa se și explică, unul dintre argumente, de ce fotbalul maghiar, sprijinit și de guvern, face progrese vizibile, în timp ce al nostru tot pierde teren. În loc să caute ieșirea din tunel, FRF își încordează mușchii și pare să trăiască în altă realitate. Ea nu dă nimic, doar cere și pretinde.


Comentarii (67)
golombioschi
golombioschi  •  06 Iulie 2023, 15:22

O regula corecta si finala trebuie sa fie 2U19, pe tot parcursul meciului, identic la toate esaloanele. Referitor la situatiile recente cred ca FRF ar putea schimba actuala regula cu obligativitatea introducerii a 2U21 pe tot parcursul meciului unul obligatoriu(altfel meciul pierdut cu 0-3) si unul, cel de-al doilea ne obligatoriu dar a carui nefolosire pe tot parcursul meciului ar duce la o amenda de, sa zicem, de 20000 euro. A merge pe alte variante gen stimulare pozitiva, financiara, pentru sportul cu cele mai mari venituri din peisajul sporturilor de la noi cred ca este fortat si ne fiabil. Explicatia pentru care nu mizez pentru varianta cu campionatul de echipe U23 ca unul cu o varsta si care am prins-o inainte de 90 explicatia e ca avea si aceasta multe hibe si mai ales aceea ca jucatorii implicati nu aveau acces decat restrans la competitia seniorilor in care sa evolueze constant si performant.

jean_gabin
jean_gabin  •  30 Iunie 2023, 13:34

bimbi daca prostia ar durea tu ai muri in chinuri. Unde draku vezi tu ca Dl Ioanitoaia ii tine partea lui Burleanu, esti beat tot timpul ori bolnav de ura?

andreifghe
andreifghe  •  30 Iunie 2023, 11:33
Postat de ThomasVorbe pe 29 Iunie 2023, 23:01

Art. 1 alin. (1) din Statutul Federatiei Romane de Fotbal: "FRF este persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, autonomă, neguvernamentală." Din pacate va dati cu parerea fara sa va documentati! Ca asa e in fotbal!

Din pacate uitati contestul discutiei ...Va asigur ca la fel de autonome si particulare sunt si restul de federatii sportive nationale dar care -si asta era contestul discutiei-primesc bani de la stat an de an ...Fotbalul profesionist poate cel mult sa fie premiat de stat pentru o reprezentare cat mai buna ..Si asta fac ungurii...Cautati pe net ca au fost discutii despre cum fotbalul poate primi bani de la stat si pentru ce ...Asa cum este o mandrie pentru fiecare stat cand in competitii sportive i se canta imnul in intrecerile sportive...acest criteriu exista si in fotbal cu toate ca este profesionist ...

Vezi toate comentariile (67)
Comentează