OPINII  »  EDITORIAL

Curajosul Șumudică vs fricosul Petrescu

Articol de - Publicat miercuri, 06 iulie 2022 14:51 / Actualizat miercuri, 06 iulie 2022 14:59

Nu-i așa, că vă era dor de Șumudică? Românilor le place stilul lui. E caterincos, are ”harfe” bune și lasă mereu impresia, când este invitat în emisiuni, când îl auzi intervenind telefonic sau în conferințe de presă, că, de fapt, nu a părăsit colțul blocului, adică locul ăla în care stai cu maioul peste burtă, spargi semințe și faci tovarășii să râdă.

Aflat într-un moment delicat al carierei, Șumudică a rămas cu miștourile și analizele tăioase ale prestațiilor altora. El, care în ultima vreme este mai degrabă pasager, decât antrenor pe la echipele cu care semnează (3 luni la Al Shabab, 4 luni la Malatya, 2 luni la CFR și alte 2 luni la Rizespor), s-a apucat să fie sever cu CFR-ul lui Petrescu, după 0-0 în deplasare la Pyunik.

„Voiam să văd care e valoarea lui Erevan, 6 milioane, iar cea a lui CFR e de 30 de milioane. Deci e diferența de 5 ori mai mare. Dan Petrescu e un coleg, nu e nomal să fac comparații între echipele pe care le-am întâlnit eu sezonul trecut și adversarul de azi. Să nu ne ascundem, această echipă se bate la retrogradare în Liga 1. Le trebuia pașaport să treacă centrul terenului.[…] Diferență mare de valoare, imensă. Trebuia să câștige fără drept de apel, așa văd eu de afară, fără să fiu subiectiv. Eu n-am ieșit să laud adversarul. Eu dezmembrez adversarul, așa sunt eu. Ne-o fi bătut pe noi Armenia, dar ăștia au avut un șut pe lângă poartă. Azi au întâlnit un adversar extrem de facil. Nu putem să comparăm cu Banja Luka.”

Întotdeauna mi-au plăcut analizele pe text, așa că am decis să mai încerc una. Ca de obicei, cel neimplicat afișează un aer de superioritate față de adversarul modest. Aici, Șumudică procedează la fel ca Petrescu. Țineți minte când actualul technician al CFR-ului ne spunea, acum vreo șase ani, că naționala lui Daum trebuie să bată Polonia, sau la startul campaniei lui Rădoi, că nu ar fi ieșit din comun, ca România să câștige contra Germaniei? Rețeta este aceeași, doar că Petrescu se află la primire acum.

Care va să zică, Șumudică crede că o campioană a României ar trebui să măture pe jos cu omoloaga din Armenia, de parcă vreo formație de la noi, fie de club, fie națională, a fost net superioară cuiva în ultimii ani. El generează aici o antiteză între curajul său și frica proverbială afișată de Petrescu. Lui Șumi, nu doar că nu îi este teamă de echipe gen Pyunik, el le dezmembrează.

Curajosul Șumudică vs fricosul Petrescu

Recent, Loți Boloni rostea o frază dureros de adevărată privitoare la antrenorii români: ”Așa de bine știm lecția, în teorie, încât mă simt jenat față de această avalanșă de cuvinte și explicații despre cum trebuie făcute lucrurile. În schimb, atunci cânt te uiți la ce suntem capabili să punem în practică, iar pentru mine asta înseamnă profunzime, eu îmi dau seama că suntem foarte departe de ce am văzut eu în fotbalul din Occident”.

Șumudică a avut șansa, sezonul trecut, să arate dacă mai este același meseriaș în confruntări europene. Cu Astra făcuse minuni, eliminând-o de două ori pe West Ham și prinzând o primăvară europeană. În schimb la CFR a produs cea mai penibilă repriză a unei echipe românești din istoria cupelor europene, fiind condus la pauză de Lincoln Red Imps, din GIBRALTAR, cu 1-0. Clujenii au întors scorul, într-un final, dar mă întreb dacă este normal ca un antrenor care a trecut printr-o asemenea experiență jenantă, să ceară, douăsprezece luni mai târziu, ca CFR să o spulbere pe Pyunik. 

Mai spune Șumi că nu încape comparație între Borac Banja Luka și formația din Armenia și oferă ca suport în favoarea teoriei lui, cotele de pe transfermarkt. Atât de grăbit a fost să îl terfelească pe Petrescu, încât nici măcar nu a stat să verifice un pic cifrele. Păi dragă Șumi, valoarea medie a unui fotbalist din lotul de acum un an lui Borac Banja Luka era de 149.000 de euro, în timp ce media unui jucător al lui Pyunik este de 215.000 de euro, iar bosniacii te-au bătut pe tine cu 2-0 în nouăzeci de minute, în timp ce Petrescu s-a întors la Cluj cu un 0-0.

De fapt, marea problemă nu sunt nici caterincile ieftine ale lui Șumudică, nici lamentările nesfârșite ale lui Petrescu, ci faptul că, în loc să nu ne asumăm, într-un final, locul în lume și să găsim soluții, noi suntem mai preocupați să ne mâncăm de fund. Ieri, în paralel cu CFR, în tururile preliminare ale Champions League au mai evoluat Shkupi din Macedonia, TNS din Țara Galilor, FC Ballkani din Kosovo sau Sutjeska din Muntenegru. Acesta este universal nostru, iar personaje ca Șumudică, mimând dezamăgirea, nu fac niciun bine. Doar prelungesc iluzia că am mai reprezenta ceva în fotbal.

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Comentarii (12)
iodutzalustrontziu
iodutzalustrontziu  •  10 Iulie 2022, 03:56

vorbim de educație de ștaif de oameni care au bunul simt și Rușine fata de niște lucruri importante în viață. acești antrenori la fel ca și alții în frunte cu Hagi nu au educație. au bani și competiții unde au fost participanți. cum sa ii compari cu backanbauer sau Cruyff? sunt antrenori care au experiență dura a occidentului și unde te obliga sa fi modest dar și demn. antrenori care înjură ca la usa cortului care din niște fomisti mai ieri azi au conturile pline ceea ce ei cred ca la da dreptul sa nu se cenzureze ca sunt dumnezei. Țiriac și el făcut liceul în 4 luni cu ajutorul lui Maurer. Bölöni nu prinde bine la spațiul carpato dunărean pentru ca este ungur. dar unul care a stat cu mina la inima cine a jucat România plus ca mai este și doctor ceea ce spune cam totul. lipsa de ștaif de educație isi are rădăcini grele în faptul ca România este țară care nu are nici azi independența de a-și onora valorile exacte. se face pe ici pe colo dar nu în esența cu oameni grei precum cioran, Eliade, Mircea vucanescu, paulescu, Pamfil Șeicaru , gyr care au avut vina sa isi iubească țară într-un context în care alogenii aduceau comunismul în țară prin întări masive. nu poți mișcă nimic și ești acuzat de genocid cine nu a avut loc în țară de antisemiți cu toate ca noi credem în Cristos care nu a venit de la Glina etc. o țară lipsită de curaj care nu-și cunoaște istoria. cum e să-l pui pe Prigoana mason de mason care îmi spunea ca a fi ortodox face sa fiu intr-o gravă eroare?***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mandilosul
mandilosul  •  07 Iulie 2022, 13:49

Un articol excelent pentru care va felicit!

zorrozabal
zorrozabal  •  07 Iulie 2022, 08:13
Postat de Trandafir pe 06 Iulie 2022, 22:11

Aveti perfecta dreptate. Mai vinovat este postul de televiziune care promoveaza astfel de mizerii.

De ce l-a chemat Vali Moraru pe guralivul Șumi in emisiune?!Pai din același motiv pentru care Radu Naum nu poate sa„iși faca”emisiunile fara guralivul...Becali!Adica...„rating”!Ce inseamna asta?In limbajul sec al posturilor tv.asta inseamna totul!Și mai inseamna ceva:Ca sunt mulți,prea mulți, amatori de „shou”-uri din astea!Care casca gura la ei!Dar iar ar fi rau ca am ramâne doar cu„specialiști”ca Ilie Dumitrescu sau Panduru!Care„cânta”numai„o melodie”!Se știe pentru cine!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează