SPORTURI  »  ALTELE  »  FOTBAL AMERICAN

E gata! Tom Brady și Gisele Bundchen au divorțat, după 13 ani de mariaj: „Nu e ușor, dar ne-am distanțat”

Tom Brady și Gisele Bundchen // foto: Imago Images +17   FOTO
Tom Brady și Gisele Bundchen // foto: Imago Images

Articol de GSP - Publicat vineri, 28 octombrie 2022 20:29 / Actualizat vineri, 28 octombrie 2022 22:41

Legendarul jucător de fotbal american Tom Brady (45 de ani), quarterback la Tampa Bay Buccaneers, a confirmat că divorțează de Gisele Bundchen (42), cea care i-a fost soție din 2009.

Divorțul celor doi vine la doar patru luni după ce Brady a revenit asupra deciziei de a se retrage din NFL.

Gisele și Tom erau căsătoriți din 2009 și au împreună doi copii, Benjamin (12 ani) și Vivian Lake (9 ani).

+13 FOTO

Tom Brady și Gisele Bundchen au divorțat, după 13 ani de mariaj

Atât Tom, cât și Gisele au publicat pe conturile personale de Instagram mesaje prin care explică decizia.

„Tom și cu mine am finalizat amical divorțul. Prioritatea mea a fost întotdeauna și vor continua să fie copiii noștri, pe care îi iubesc din toată inima. Vom continua să îi creștem împreună pentru a le oferi iubirea, grija și atenția pe care o merită. Decizia de a divorța nu este ușoară, dar ne-am distanțat. Îi doresc tot binele lui Tom”, a scris Gisele.

Tom, considerat cel mai bun jucător din fotbalul american din toate timpurile, a scris că „eu și soția mea am ajuns la această decizie amical, cu recunoștință pentru timpul petrecut împreună”.

„Suntem binecuvântați cu copii frumoși care vor continua să fie centrul lumii noastre. Vom continua să lucrăm împreună ca părinți, pentru a ne asigura că ei primesc iubirea și atenția pe care o merită. Am luat această decizie după multă considerare”, a adăugat Brady.

Presa internațională a speculat că decizia lui Brady de a continua cariera de sportiv, deși anunțase inițial că se va retrage, a deranjat-o enorm pe Gisele.

Gisele Bundchen, celebru model brazilian de origine germană, are o avere estimată la 400 de milioane de dolari, cu 150 de milioane mai mare decât cea a lui Tom Brady.

Mai multe știri din sporturi: 

Mouratoglou își continuă rutina: „Are o țintă pe spate!” » Ce subiect a abordat în primul interviu după ce Simona Halep a fost depistată pozitiv

A venit decizia în cel mai mare scandal al momentului în Formula 1: ce pedeapsă a primit Red Bull pentru încălcarea regulamentului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (4)
wheelwright
wheelwright  •  06 Noiembrie 2022, 12:55
Postat de temujin pe 28 Octombrie 2022, 23:14

Dle. Ioanitoaia, cine sunt Tom Brady si Gisele Bundchen? Chiar daca nu stiu cine sunt, datorita GSP, care m-a informat ca ei vor divorta dupa 13 ani, nu voi avea somn la noapte!

El e doar cel mai mare jucator de fotbal american din istorie, care se vede ca e inca obsedat de sportul asta, iar ea un fotomodel, mai putin important pentru mine, adevarat. Nu privesc decat rar fotbal american, dar obisnuiesc sa ma uit cel putin la un rezumat lung din Super Bowl, iar ani la randul omul asta cucerea titlul pentru New England Patriots si era MVP-ul finalei.

Dark_Angel
Dark_Angel  •  29 Octombrie 2022, 11:56

Ce iti este si cu marii sportivi ca el...in loc de familie aleg tot pasiunea lor....Probabil Gisele l-o pus sa aleaga intre cele 2 iar el evident ca a ales sportul. Ce si-o fi zis: Lasa ca imi iau o alta iubita, mai tanara si care nu ma bate la cap....Off....

temujin
temujin  •  28 Octombrie 2022, 23:14

Dle. Ioanitoaia, cine sunt Tom Brady si Gisele Bundchen? Chiar daca nu stiu cine sunt, datorita GSP, care m-a informat ca ei vor divorta dupa 13 ani, nu voi avea somn la noapte!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează