SPORTURI  »  ALTELE  »  ÎNOT

Două finale pentru înotătorii români la Campionatele Europene în bazin scurt de la Otopeni

Vlad Stancu în acțiune FOTO Raed Krishan
Vlad Stancu în acțiune FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat miercuri, 06 decembrie 2023 11:47 / Actualizat miercuri, 06 decembrie 2023 13:34

Vlad Stancu s-a calificat cu al optulea timp în finala probei de 1500 de metri, iar ștafeta de 4x50 m mixt, avându-l în componență pe David Popovici, a acces între primele opt.

  • Campionatele Europene în bazin scurt de la Otopeni au două reuniuni, cea de dimineață în care se desfășoară seriile începând cu ora 09:30 și cea de seară de la 18:00, cu finale și semifinale
  • Competiția este transmisă online de AntenaPLAY

Campionatele Europene în bazin scurt de la Otopeni continuă la Otopeni. În prima zi România a bifat o finală cu ștafeta de 4x50 de metri, ocupând poziția a șaptea în componența David Popovici, Alexandru Stoica-Constantin, Mihai Gergely, Patrick Dinu. 

„Chiar dacă am obţinut locul șapte am avut nişte competitori foarte buni. Momentan mai buni decât noi la proba asta foarte scurtă. Încercăm să ne luăm revanşa în probele individuale. Dar finaliști europeni sună foarte bine. În plus ne-am îmbunătăţit şi timpul, deci misiunea a fost îndeplinită”, a spus David Popovici după cursă.

David Popovici din nou în bazin la ștafetă

Sesiunea de dimineață a celei de-a doua zile a fost una plină pentru sportivii români. În fața puținilor suporteri care au venit la bazin, Vlad Stancu (18 ani) s-a calificat în finala probei de 1500 m liber cu al optulea timp, 14:40.10. Întrecerea pe medalii va avea loc joi, de la ora 19:04. Înotătorul legitimat la Steaua se află la prima sa finală de seniori. Stancu a înotat în prima zi la CE în bazin scurt în proba de 400 m, dar s-a oprit în serii.

Tot miercuri dimineață a intrat în bazin și David Popovici cu ștafeta de 4x50 m mixt, lângă el au fost Daniel Nicușan, Denis Popescu și Adrian Ungur. David își face astfel încălzirea pentru probele individuale în care va înota începând de vineri. Băieții s-au calificat în finala din această seară cu al cincilea timp, 1:35.10, ei fiind depășiți de Italia, Marea Britanie, Țările de Jos și Portugalia.

În sesiunea din această seară vor mai înota Diana Stiger în finala de la 800 m liber și Aissia Prisecariu în semifinalele probei de 200 m spate.

Români în sesiunea de dimineață

  • Patrick Dinu, Mihai Gergely, Andrei Ungur 50 m liber » s-au oprit în serii 
  • Vlad Stancu, Nandor Nagy. Ștefan Proca 1500 m liber » Stancu a avansat în finală, Nagy și Proca s-au oprit în serii 
  • Darius Coman, Daniel Nicușan 100 m bras » s-au oprit în serii 
  • Ștafeta de 4x50 m mixt (Ungur, Nicușan, Popescu , Popovici) » s-a calificat în finală 
  • Aissia Prisecariu 200 m spate » s-a calificat în semifinale

Români în reuniunea de seară

  • 18:49 » Diana Stiger » 800 m (finala) 
  • 19:16 » Aissia Prisecariu » 200 m spate (semifinale) 
  • 19:45 » Ștafeta masculină de 4x50 m mixt (finala)

Citește și: 

România, locul 7 în finala ștafetei de 50 m liber la Europenele de la Otopeni » David Popovici: „Abia așteptăm probele individuale”
CE DE ÎNOT ÎN BAZIN SCURT
România, locul 7 în finala ștafetei de 50 m liber la Europenele de la Otopeni » David Popovici: „Abia așteptăm probele individuale”
România e pregătită de startul Campionatelor Europene în bazin scurt » David Popovici și Vlad Stancu și-au setat obiectivele
ÎNOT
România e pregătită de startul Campionatelor Europene în bazin scurt » David Popovici și Vlad Stancu și-au setat obiectivele

Citește și:

Împușcături și zeci de mașini de poliție! Soția lui Alexandru Mățan, momente cutremurătoare în America: „Îngrozitor! Urăsc țara asta”
Stiri extrasport
Împușcături și zeci de mașini de poliție! Soția lui Alexandru Mățan, momente cutremurătoare în America: „Îngrozitor! Urăsc țara asta”
Cum va juca Edi Iordănescu împotriva Ucrainei! Singurul semn de întrebare din primul „11” + Ce dilemă are adversara
Nationala
Cum va juca Edi Iordănescu împotriva Ucrainei! Singurul semn de întrebare din primul „11” + Ce dilemă are adversara
Mihai Stoica a dat vestea neașteptată! Cine va fi noul „decar” la FCSB: schimbare importantă în echipă
Superliga
Mihai Stoica a dat vestea neașteptată! Cine va fi noul „decar” la FCSB: schimbare importantă în echipă

„Scaunul dentistului din Hong Kong!” » Momentul NEBUN cu Paul Gascoigne la Euro 1996: „Păcat că era glucoză în sticlă, nu gin ...”

Leonard Doroftei despre averea strânsă: „M-au vândut în Canada. Aveam de toate, dar nu aveam nimic”


Comentarii (2)
neacaisa
neacaisa  •  06 Decembrie 2023, 20:32
Postat de Amen975ZQzamolxe pe 06 Decembrie 2023, 16:41

Campionatul european de la Otopeni , unde sau prezentata niste neica "nimeni" ?!!! La anul rezultate pe podium : "cand o zbura porcul " ...

Sunt cel putin 10-15 sportivi de top la nivel mondial in delegatiile de la europeanul asta, dar tu vorbesti sa te afli in treaba

Amen975ZQzamolxe
Amen975ZQzamolxe  •  06 Decembrie 2023, 16:41

Campionatul european de la Otopeni , unde sau prezentata niste neica "nimeni" ?!!! La anul rezultate pe podium : "cand o zbura porcul " ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează