Articol de Marius Mărgărit, Cristi Preda (foto) - Publicat luni, 27 decembrie 2021 14:03 / Actualizat luni, 27 decembrie 2021 14:24
Rememorându-și cariera, Leonard Doroftei (51 de ani) vorbește în interviul acordat Gazetei despre realizări, dar și despre greșeli cu aceeași naturalețe: „Am luptat la profesioniști pentru trei centuri. Nu sunt doar un campion mondial, ci un om care a încercat ceva. Un român care trăia în Canada s-a dus și s-a bătut cu alți campioni la ei acasă, în America. Nu a fost deloc ușor”.
- Jurnaliștii Marius Mărgărit şi Cristi Preda l-au vizitat pe Leonard Doroftei în Canada şi i-au înmânat trofeul de Legendă GSP
- În prima parte a interviului acordat Gazetei, „Moșu'” vorbește despre motivele pentru care a plecat din nou din ţară, cum a ajuns să antreneze într-un garaj al unui prieten, dar şi despre planurile sale de viitor.
- „Moșule”, hai să ne întoarcem puțin în timp. Cum ai ajuns la box?
- Se știe povestea. Eram pe stradă cu alți copii și am găsit o țeavă de suflat cornete. Au revendicat-o mai mulți, ne-am bătut pentru ea și eu am ieșit învingător. Fratele celui pe care l-am bătut m-a văzut și m-a dus la o sală de box. Așa am început.
- Adică erai mic și al dracului.
- Ne neapărat că eram al dracu', dar așa am fost de când mă știu, nu am făcut pasul înapoi. Mă obliga statutul (râde). Așa am fost și în carieră, iar asta m-a ajutat să ajung campion.
Leonard Doroftei: „Boxul m-a salvat, mi-a schimbat viața!”
- Privind în urmă, crezi că boxul te-a salvat?
- Da, m-a salvat, mi-a schimbat viața, sănătatea, mi-a dat totul. Nu făcusem eu mari prostii până la 14 ani, când am început boxul, dar nu era timpul pierdut. Gândește-te că eram dintr-un cartier de periferie.
Toți trăgeau de mine, hai cu noi!, că știau că eram bengos și nu făceam pasul în spate. Puteam să intru în cine știe ce găști. Dar am decis să aleg sportul, nu golăneala. Apoi, mai puțini știu, la 6 ani am avut o problemă.
M-am jucat în ploaie și mi-a anchilozat un picior. Făcusem reumatism. Mi-am revenit după câteva luni, dar am făcut injecții cu moldamin 5 ani. Și tot boxul m-a ajutat să trec și peste asta.
Doroftei: „Mama nu suporta să vadă că mai iau câte un pumn”
- Ai tăi știau că te-ai apucat de box?
- Păi, tata a murit când eram mic. Mama a aflat cam după doi-trei ani. Am venit odată cu nasul mai roșu (face o grimasă sugestivă, că, de fapt, avea pometele umflat) și și-a dat seama. I-am explicat că-mi place și a înțeles.
Mama, Dumnezeu s-o odihnească!, nu mi-a interzis niciodată să fac ceva, a fost mereu alături de mine. A venit doar o dată la un meci de-al meu, la Ploiești, când eram copil. Nu suporta să vadă că mai iau câte un pumn. Asculta meciurile mele la radio și era foarte mândră de mine că reușeam să-i bat pe alții.
- Ai titluri naționale, ai fost campion mondial și european la amatori. Care ți-e cel mai drag trofeu?
- Cel de campion european, că venea ca o confirmare a valorii mele, după cel mondial. La noi, toți șmecherii care erau în box ziceau că am avut noroc prima dată. Uite că n-a fost doar noroc! Am avut și talent, și calități, și mai ales dorință. Multă, în comparație cu cei care doar vorbeau.
- Ai și două medalii olimpice de bronz. Mai greu la prima sau la a doua?
- Prima dată eram doar un outsider. La Atlanta, a fost mai greu fiindcă trăgeam la titlu. Acolo nu am știut însă că algerianul Soltani a coborât de la 63 de kilograme la 60, categoria mea. La meci, în semifinală, am fugit după el 9 minute.
De două ori l-am agățat și l-am pus la pâmânt. N-a fost de ajuns. I-au dat lui victoria, noi eram prea mici. Iar în finală a câștigat lejer cu un bulgar pe care, cu două luni înainte, îl făcusem KO la europene.
- Și la profesioniști cum ai făcut trecerea?
- Am pierdut la Mondialul de la Budapesta, din '97, în optimi, adică în meciul pentru intrarea la medalii. Eram supărat și m-am dus la saună.
Acolo s-a întâmplat să vină cei trei arbitri de la lupta mea. Vorbeau toți rusește. Iar următoarele Europene era în anul următor, în Rusia. Mi-am zis oops!, nu mai am ce să caut în boxul amator. Și a venit oferta de la Interbox, din Canada.
- Te știau?
- Yvonne Michel mă urmărea de vreo 5 ani, de la Olimpiada din '92, după ce mă bătusem cu un canadian de-ai lor. Poate dacă ieșeam campion mondial și în '97 nu mai acceptam oferta lor, fiindcă aș fi fost mai scump. Așa e viața, le aranjează ea.
- A fost grea trecerea de la amatori la profesioniști?
- Nu și da. Nu, pentru că îmi doream foarte mult asta. În '92 am urmărit finala olimpică dintre Oscar de la Hoya și germanul Marco Rudolf. Nu m-a impresionat niciunul, mă gândeam că pot să-i bat pe amândoi.
Pe neamț l-am și învins de două ori, ulterior. Dar apoi, după câțiva ani, l-am văzut pe De la Hoya la profesioniști. Doamne, ce transformare! Așa că voiam să ajung și eu acolo, să văd cum a făcut el.
Și da, a fost și greu, fiindă atunci când am intrat în sala prima dată, am lăsat în urmă tot ce știam de la amatori și am început de la zero. Gardă, mișcări, absolut tot. Dar iubeam acest sport, nimic nu mă putea opri.
Doroftei: „Mulți au râs când am spus că voi fi campion mondial la profesioniști”
- Primul meci cu Balbi...
- A venit la fix, într-o perioadă în care nu mai credeam că voi ajunge să mă bat la titlu. În primul meci a fost greu pentru că am greșit tactic la început. L-am așteptat să vină cu stânga, dar el a schimbat strategia. Finaliza și apoi ieșea peste loviturile mele.
Mi-am dat seama și am schimbat și eu. Am început să mă mișc mai mult, am revenit la niște chestii din boxul amator. Loveam și plecam, poc-poc, plecam. Nu l-am mai lăsat să lovească el ultimul. Și am reușit.
- Ce-ai simțit atunci, în primele clipe?
- Eram mândru, mă puteam întoarce acasă cu capul sus. La 27 de ani, la început, anunțasem că voi fi campion mondial la profesioniști. Toți au râs, ha-ha, cine, mă, ăla mic?!
- A urmat revanșa cu Balbi, la București, unde l-ai învins mai ușor.
- Să știi că n-a fost deloc ușor. Psihic eram dărâmat. Veneam să boxez acasă, în fața alor mei, trebuia să le arăt ce înseamnă să fii campion mondial.
Nu știu dacă mulți înțeleg asta. Eu tot timpul m-am bătut pentru spectatori, să ofer oamenilor ceva. Dar am reușit să păstrez centura și l-am învins mai clar.
- Și te-ai hotărât să unifici două centuri, să o iei și pe a lui Spadafora, care era campion mondial la IBF. A fost însă o decizie la egalitate și el și-a păstrat titlul, deși tu ai lovit mai mult.
- La ce vă așteptați oameni buni de la meciul ăla? Da, la final simțeam că am câștigat. Dar eram doar un român care trăia în Canada și s-a dus acasă la un american să-i ia centura. În sala lui, lângă oamenii lui. Ce să fi făcut?
- Poate doar dacă îl puneai la pământ, să nu se mai ridice...
- Cred că nici atunci nu-mi dădeau arbitrii decizia. M-ar fi acuzat că am mâna prea grea sau o unghie prea lungă. (râde) Pentru mine a fost important că nu m-am făcut de râs. Spadafora era un luptător, un campion neînvins, pe care un român l-a îngenuncheat.
Dacă unificam centurile, ar fi fost ceva special. După aceea am căzut puțin. Aveam o vârstă, se adunaseră anii de luptă.. Poate că am greșit și eu atunci, că nu am insistat cu lovituri mai puternice, decisive.
Leonard Doroftei: „M-am panicat, n-am mai mâncat nimic și m-am blocat”
- Apoi ai fost nevoit să-ți aperi centura cu Calist, dar n-ai reușit să treci de cântar. Cum a fost?
- Mi-a fost foarte greu atunci cu slăbirea. Nici n-am prea fost învățat. Pe noi, în țară, ne goneau de la masă când trebuia să slăbim. În plus eram dărâmat fiindcă a doua zi după ce mi s-a născut fetița a trebuit să plec spre țară, pentru meciul cu Calist.
Iar când am ajuns, toți trăgeau de mine, hai la radio, hai la televiziune. Nu dau vina pe nimeni, dar eram obosit. Nu mai știam ce fac, unde sunt.
- Aveai mult de slăbit?
- Nu foarte mult, vreo 8 kilograme. Dar le tot spuneam celor din jurul meu că mi-e rău. Ei mă încurajau, hai că ești în grafic. Eu slăbeam în stilul meu, câte puțin în fiecare zi.
Ei au vrut să slăbesc altfel, ceea ce pe mine m-a afectat. La un moment dat, când am văzut câte kile aveam, m-am panicat, n-am mai mâncat nimic, deși mă antrenam zilnic. Iar corpul a spus stop. Mai bine zis mintea. De aia mi s-a făcut și rău. A fost o greșeală.
- Și așa ai pierdut centura
- Da, dar o câștigasem și am avut ce să pierd. Ăștia care mai comentează, să-i văd și eu pe ei că au ceva de pierdut. Mă refer la tot felul de postaci care au apărut de-a lungul timpului.
- Cu Gatti ai încercat să iei iar o centură, dar la o categorie superioară.
- Mi-au adus un sparring mare, că eu eram micuț pentru acea categorie, să-mi dea croșee la cap, arma lui Gatti, să mă obișnuiesc să mă apăr sus. Mi-a dat mii de croșee. La meci însă, acolo am greșit. Mi-a dat sus, m-am blocat, dar nu m-am mișcat, fiidcă era timpul meu să lovesc.
Avea brațe mai lungi și m-a prins la ficat, i-a intrat perfect. Mi s-au înmuiat picioarele, n-am mai putut să mă ridic la timp.
În 20 de ani, nimeni nu m-a lovit așa de bine la ficat cum a făcut-o Gatti. Îmi mai dăduse una Daniel Dumitrescu, dar nu i-a intrat așa de țapăn. Nu m-a durut nimic, dar mi s-a înmuiat tot corpul și am rămas jos. Până să-mi revin, s-a dus, gata!
- Leonard Doroftei, fost campion mondial de box
- E vreun moment pe care, dacă ai putea, l-ai schimba, ca să iasă și mai bine?
- Sunt mai multe. Poate aș insista mai mult cu lovituri dure cu Spadafora, m-aș fi mișcat mai mult cu Gatti. Dar asta a fost. Eu sunt mândru cu ce am realizat.
- Dacă ai avea acum 25 de ani, ce crezi că ai fi făcut în boxul de azi?
- Ce făceam? Luam 5 centuri, mai inventam una și o luam și pe aia. Acum văd altfel lucrurile, am înțeles ce e boxul profesionist. La fiecare meci, cel mai important e să-l pregătești bine.
De ce e așa bun Maywather? Fiindcă e deștept, avea experiență din familie, o sală mare, oameni care au știut cum să-l pregătească pentru fiecare meci în parte. Asta e. Important e ce faci în viață. Vă pupă „Moșu'”! La mulți ani și Sărbători fericite!
Am fost președinte de federație doar trei ani pentru că cei din lumea boxului aveau nevoie de mine, pentru imagine. Eu am vrut să ajut, dar le-am spus că nu mă pricep. Tot ei m-au împins apoi, de ajunsesem să mă înjure toți. Că nu era buget, că bla, bla, bla. Sunt mulțumit că nu am băut o cafea din banii lor și dorm liniștit".
Mai țin legătura cu Vaștag. Și acum regret că n-am rămas cu el, antrenor la lot. Dar atunci nu aveam răbdarea să lucrez cu sportivii, cum am acum. Locul meu e în sala de box, nu în birouri, nu la bar.
- Leonard Doroftei, fost campion mondial de box
Cu Balbi vorbesc des. Îmi tot zice să mai facem un meci, un demonstrativ. L-aș face doar în România, dar i-am explicat că nu mai sunt acasă, că s-au schimbat multe. Eu dacă m-aș antrena vreo două luni, aș putea face un meci frumos cu el.
- Leonard Doroftei, fost campion mondial de box
Carte de vizită Leonard Doroftei
Cariera de amator:
- Data nașterii: 10 aprilie 1970 (Ploiești)
- 5 titluri naționale la seniori: 1992, 1993, 1994, 1996, 1997
- Două medalii olimpice de bronz: JO Barcelona 1992, JO Atlanta 1996
- Campion mondial: Berlin (Germania) 1995
- Campion european: Vejle (Danemarca) 1996
- Palmares: 254 de meciuri, 239 de victorii
Cariera de profesionist:
- Campion mondial, categoria semimijlocie, versiunea WBA: pe 5 ianuarie 2002 l-a învins la puncte, decizie 2-1, pe argentinianul Raul Balbi, la San Antonia (SUA)
- În revanșa din 31 mai, de la București, românul a învins iar, mai clar, decizie 3-0
- Meci de unificare a centurilor WBA și IBF, la semimijlocie: pe 17 mai 2003, într-o confruntare cu americanul Paul Spadafora, la Pittsburgh (SUA), arbitrii au decis că meciul s-a încheiat la egalitate, cei doi păstrându-și doar propriiile centuri
- A pierdut centura WBA fără luptă: nu a reușit să treacă de proba cântarului înainte de confruntarea cu panamezul Manuel Calist, un meci care ar fi trebuit să aibă loc pe 24 octombrie 2003
- Singurul meci pierdut: pe 25 iulie 2004 a pierdut prin KO meciul cu italo-canadianul Arturo Gatti, campionul en titre WBA la categoria ușoară, la Atlantic City (SUA)
- Palmares: 22 de meciuri, 22 de victorii, dintre care 8 prin KO, 1 meci egal, o înfrângere
- A fost decorat în 2002 cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de către președintele Ion Iliescu - Președintele FR Box: 2012-2015
Vezi și alte știri de actualitate:
Pe ce stadion va juca Corvinul Hunedoara în Europa League: „Am primit invitația și vom merge acolo”
)
)
)
)
)
)
)
