SPORTURI  »  BOX  »  CENTURA DE AUR

Trei "Centuri" pentru pugiliștii români la turneul internațional de la Galați

Robert Jitaru: FOTO FR Box
Robert Jitaru: FOTO FR Box

Articol de - Publicat duminica, 30 septembrie 2018 18:23

Pugiliștii "tricolori" au câștigat trei titluri la "Centura de Aur", turneul internațional desfășurat în acest an la Galați.

Robert Jitaru (categoria 60 kg), Mihai Nistor (plus 91 kg) și Claudia Nechita (categoria 51 kg) au fost cei trei pugiliști români care s-au impus la "Golden Belt", turneul internațional încheiat sâmbătă, la Galați.

Dublu campion european la categoria sub 22 de ani, Robert Jitaru a avut de înfruntat în finală un compatriot, pe Vasile Suciu, de la CSM Sibiu. L-a învins fără probleme, la puncte, și a câștigat prima "Centură" din carieră.

Cel mai bun boxer român, Mihai Nistor a câștigat și el clar disputa cu uriașul englez Frazer Clarke (1,98 metri), vicecampionul Europei în 2017. Stelistul l-a pus la respect cu loviturile sale pe britanic, cel care deține și titlul de campion la Jocurile Commonwealth.

La feminin, singurul titlu a venit la categoria 51 de kilograme, Claudia Nechita învingând-o pe veterana Steluța Duță (36 de ani), cea mai vârstnică sportivă de la " Centura de Aur".

Paul Arădoaie nu l-a putut învinge în finala de la 81 de kilograme pe cel mai titrat pugilist prezent la Galați, britanicul Joe Ward, dublu vicecampion al lumii și de trei ori campion european. Ward l-a învins la puncte, decizie unanimă, pe dinamovist. 

REZULTATE CENTURA DE AUR

FEMININ

cat. 51 kg: Claudia Nechita (România) bate la puncte pe Steluţa Duţă (România)
cat. 57 kg: Mihaela Walsh (Irlanda) b. p. Lăcrămioara Perijoc (România)
cat. 60 kg: Iulia Ţîplakova (Ucraina) b.p. Kellie Harrington (Irlanda)
cat. 69 kg: Grainne Walsh (Irlanda) b. p. Dana Maria Borzei (România)
cat. 75 kg: Horfe O'Rourke (Irlanda) b. p. Ionela Nane (România)

MASCULIN

cat. 52 kg: Galal Yafai (Anglia) b. p. Tinko Banabakov (Bulgaria)
cat. 56 kg: Boian Asenov (Bulgaria) b. p. Peter McGrail (Anglia)
cat. 60 kg: Robert Jitaru (România) b. p. Vasile Suciu (România)
cat. 64 kg: Dmitri Galagot (R. Moldova) b. p. Luke McCormack (Anglia)
cat. 69 kg: Pat McCormack (Anglia) b. p. Vasili Belous (R. Moldova)
cat. 75 kg: Victor Coccacepschi (R. Moldova) b. p. Borbe Bujisic (Serbia)
cat. 81 kg: Joe Ward (Anglia) b. p. Andrei Paul Arădoaie (România)
cat. 91 kg: Serghei Gorskov (Ucraina) b. p. Kirill Afanasev (Irlanda)
cat. +91 kg: Mihai Nistor (România) b. p. Frazer Clarke (Anglia)

Citește și:

Titularul României a aflat că a fost vândut, imediat după victoria istorică » „Cred că au și virat banii în cont”
Nationala
Titularul României a aflat că a fost vândut, imediat după victoria istorică » „Cred că au și virat banii în cont”
Nicolae Stanciu, monolog dur, precum Gică Hagi, după România - Ucraina: „Până acum am tăcut. Ne-ați jignit! Ce i-ați făcut lui George...”
Nationala
Nicolae Stanciu, monolog dur, precum Gică Hagi, după România - Ucraina: „Până acum am tăcut. Ne-ați jignit! Ce i-ați făcut lui George...”
Bild și Marca se înclină în fața „tricolorilor”: „Cei 40.000 de fani români au scandat «Ucraina! Ucraina!». Piele de găină!”
Euro 2024
Bild și Marca se înclină în fața „tricolorilor”: „Cei 40.000 de fani români au scandat «Ucraina! Ucraina!». Piele de găină!”

România - Ucraina » Echipa de start gândită de Edi Iordănescu pentru primul meci de la EURO 2024

CALCULE: Cum se califică România în optimi la EURO 2024, după victoria fantastică în fața Ucrainei


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează