SPORTURI  »  HANDBAL  »  EHF EUROPEAN LEAGUE / FINALA/ NANTES-SIOFOK 36-31

Nantes a câștigat EHF European League, deși era cotată cu ultima șansă în Final 4!

Trofeul EHF European League a zburat la Nantes FOTO Dan Potor
Trofeul EHF European League a zburat la Nantes FOTO Dan Potor

Articol de - Publicat duminica, 09 mai 2021 21:24 / Actualizat duminica, 09 mai 2021 22:18

Nantes, echipa franceză care eliminase Minaur Baia Mare în semifinale, a strălucit în atac și a marcat și duminică, tot 36 de goluri în meciul cu Siofok.

Ierarhiile au fost date peste cap la Final Four-ul celei de-a doua competiții continentale găzduit de Baia Mare. Nantes, echipa franceză cotată cu ultima șansă, avea să câștige trofeul. Atacul stelar al franțuzoaicelor, cu Bruna de Paula, Nathalie Hagman, Deborah Kpodar a contat enorm. Nantes a marcat 72 de goluri în cele două meciuri și a câștigat primul trofeu din istoria clubului!

Este și primul trofeu pentru handbalul francez în EHF, după ce Dijon a pierdut finala din sezonul 1992/1993, chiar în fața Rapidului, iar Metz a ratat troeful în 2012/2013 în fața danezelor de la Team Tvis Holstebro. Siofok pornea și ea favorită în finală, așa cum o făcuse și Minaur Baia Mare, în semifinale. Asta pentru că maghiarele erau deținătoarele trofeului și aveau mult mai multă experiență internațională. Numai că Nantes a jucat cu aceeași ambiție și exuberanță cu care joacă o mare echipă. Brazilianca Bruna de Paula a fost din nou argintul viu, omul bun la toate. Nu degeaba a primit trofeul de MVP al Final Four-ului.

O altă jucătoare mică, dar rapidă, din echipa franceză, suedeza Nathalie Hagman, a câștigat titlul de golgeter, extrema dreapta punctând de 18 ori în două meciuri. Nantes e acum îndreptățită să primească un wild-card pentru ediția viitoare a Ligii Campionilor, dar e greu de crezut că EHF o va prefera în fața Metzului sau Brestului, echipa care va pierde titlul în Hexagon.

Costică Buceschi acuză FRH că a aglomerat calendarul înainte de Final Four: „Nu am fost deloc ajutați!”

VIDEO Locul 3 pentru Minaur Baia Mare în EHF European League. Revenire spectaculoasă pentru băimărence

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează