SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA - NORVEGIA

Cristina Vărzaru, înainte de România - Norvegia: „Cred că facem o greșeală”

Cristina Vărzaru, 41 de ani, fostă jucătoare importantă de handbal a României, a prefațat duelul „tricolorelor” cu Norvegia din cadrul Turneului Preolimpic de la Podgorica.
Cristina Vărzaru, 41 de ani, fostă jucătoare importantă de handbal a României, a prefațat duelul „tricolorelor” cu Norvegia din cadrul Turneului Preolimpic de la Podgorica.

Articol de GSP - Publicat sambata, 20 martie 2021 19:29 / Actualizat sambata, 20 martie 2021 19:49

Cristina Vărzaru, 41 de ani, fostă jucătoare importantă de handbal a României, a prefațat duelul „tricolorelor” cu Norvegia din cadrul Turneului Preolimpic de la Podgorica.

  • România joacă azi primul meci al Turneului Preolimpic de la Podgorica, de la ora 20:30, împotriva Norvegiei. Confruntarea poate fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe PrimaTV.
  • România a reușit să treacă de naționala nordică ultima dată la Euro 2018, la 8 goluri diferență. Din echipa de atunci se mai regăsesc în cele două loturi multe handbaliste: 9 la România și 12 la Norvegia. Acum trei luni însă, la Euro 2020, Norvegia a trecut clar de România, 28-20. 11 românce care au fost atunci pe teren vor fi și acum.

De patru ori câștigătoare a Ligii Campionilor, vicecampioană mondială și medaliată cu bronz la Euro 2010, Vărzaru a vorbit despre importanța prezenței Cristinei Neagu în echipa noastră.

România - Norvegia. Cristina Vărzaru: „E fantastic să o avem pe Cristina Neagu”

„Avem mai multe jucătoare cheie, avem cea mai bună jucatoare a lumii, Cristina Neagu, să o ai în echipă e un lucru fantastic. Dar sunt foarte multe jucătoare pe lângă Neagu care pot fi decisive şi au arătat asta în multe meciuri ale naţionalei. 

Cred că putem prea multă presiune pe umerii ei, cred foarte mult în grup, le-am simţit că e o conexiune foarte bună între jucătoare şi staff. Cristina a fost înzestrată cu talent şi cu extrem de multă muncă şi cu o viaţă de profesionist 100%. Asta a transformat-o pe Neagu în ce este. O văd bine, ştiu că este conştientă că s-ar putea să nu mai aibă şanse de calificare la JO, poate să fie ultima, penultima şi sunt convinsă că e pregătită să dea tot ce are mai bun”, a declarat Vărzaru pentru Telekom Sport.

Cum se poate califica România la Jocurile Olimpice: 3 scenarii

Rezultatul surprinzător din Norvegia - Muntenegru 23-28, a dat peste cap calculele României. „Tricolorele” mizau pe o victorie împotriva gazdelor, în condițiile în care disputa cu nordicele părea una de sacrificiu. În acest moment, variantele pentru calificare s-au împuținat:

  • dacă România învinge Norvegia, se califică la Jocurile Olimpice; 
  • dacă România remizează cu Norvegia, îi e de ajuns și un eșec cu Muntenegru la cel mult 4 goluri. Ne putem califica și cu o înfrângere la 5 goluri, dacă marcăm 24 de goluri; 
  • dacă pierde cu Norvegia, România trebuie să învingă Muntenegru. S-ar ajunge la egalitate în 3, caz în care criteriul principal ar fi golaverajul.

Alireza Mousavi, handbalistul lui Dinamo, despre copilăria în Iran: „Asta a fost zi de zi. Era foarte greu!”

Citește mai multe știri din handbal:

Cristina Neagu înainte de turneul preolimpic: „Suntem motivate să obținem această calificare!”

Norvegia tremură înaintea jocului cu România: „Jocurile Olimpice sunt în pericol!”

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează