SPORTURI  »  HANDBAL  »  EURO 2018

Stupoare pe pagina de Facebook a EHF » Ce a apărut la câteva ore după diagnosticul Cristinei Neagu: românii au pornit revolta!

FOTO: Marius Ionescu
FOTO: Marius Ionescu

Articol de GSP - Publicat joi, 13 decembrie 2018 13:04

Federația Europeană de Handbal a publicat pe pagina de Facebook și pe site-ul oficial lista cu cele 40 de jucătoare nominalizate pentru echipa turneului.

Spre surprinderea tuturor, Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a României, nu se regăsește pe listă pentru postul de inter stânga!

EHF a nominalizat 40 de jucătoare, cinci pentru fiecare poziție și cinci pentru cea mai bună apărătoare. Fanii vor putea până pe 15 decembrie, urmând ca pe 16, în ziua finalelor, să fie anunțate câștigătoarele.

Votul fanilor va conta în proporție de 40%, restul reprezentând decizia experților. Premiul pentru cea mai bună jucătoare a turneului va fi decernat separat, după votul specialiștilor.

România are două reprezentate pe listă pentru echipa turneului: Crina Pintea și Gabriela Perianu. Cele mai multe jucătoare selectate sunt din Rusia și din Norvegia.

Portar: Amandine Leynaud (Franța),Filippa Idehn (Suedia), Katrine Lunde (Norvegia), Tess Wester (Olanda), Anna Sedoykina (Rusia)

Extremă stânga: Majda Mehmedovic (Muntenegru), Nadine Schatzl (Ungaria), Camilla Herrem (Norvegia), Siraba Dembele (Franța), Polina Kuznetsova (Rusia)

Extremă dreapta: Katarina Krpez Slezak (Serbia), Jovanka Radicevic (Muntenegru), Carmen Martin (Spania), Iuliia Managarova (Rusia), Malin Aune (Norvegia)

Centru: Isabelle Gullden (Suedia),Stine Oftedal (Norvegia),Milena Raicevic (Muntenegru), Daria Dmitrieva (Rusia), Nycke Groot (Olanda)

Pivot: Julia Behnke (Germania), Heidi Loke (Norvegia), Crina Pintea (România), Sladana Pop-Lazic (Serbia), Tatjana Brnovic (Muntenegru)

Inter stânga: Emily Bolk (Germania), Noemi Hafra (Ungaria), Durdina Jaukovic (Muntenegru), Anne Mette Hansen (Danemarca), Orlane Kanor (Franța)

Inter dreapta: Alexandra Lacrabere (Franța), Anna Vyakhireva (Rusia), Jelena Lavko (Serbia), Hanna Blomstrand (Suedia), Alicia Stolle (Germania)

Apărătoare: Kelly Dulfer (Olanda), Gabriela Perianu (România), Anna Sen (Rusia), Grace Zaadi (Franța), Emilie Arntzen (Norvegia)

Fanii s-au revoltat

După ce EHF au anunțat nominalizările, fanii au pornit revoluția pe pagina de Facebook a federației europene. Suporterii au reclamat decizia de a o ignora pe Cristina Neagu.

 "Ce e în neregulă cu voi? De ce nu e Cristina Neagu? Sunteți incredibili"

"Cum puteți să nu o nominalizați pe Neagu? Nu mai am cuvinte"

"E cumva o glumă? Unde e Cristina Neagu? Este cel mai bun inter stânga din lume"

"Unde este Neagu? E a doua marcatoare de la acest turneu și cea mai bună marcatoare din istoria competiției?"

"Acesta este răspunsul dat de EHF după conferința lui Ambros Martin (n.r. detalii aici)"

"Acest top e o prostie! Să vă fie rușine"

"Ați uitat de Neagu! E cea mai bună jucătoare din lume"

"V-ați uitat pe statistică atunci când ați făcut topul? Nu le văd pe Neagu, Buceschi și Dumanska. Chiar meritau"

"Chiar dacă e cea mai bună din lume, asta e dovada clară că este considerată tot o biată româncă"

Comentarii pe pagina de Facebook a EHF

44de goluri are Neagu în 336 de minute (6 meciuri) la EURO 2018

Citește și:

Mesajul transmis de liderul naționalei: "Rămân alături de fete până la final și visul meu continuă prin ele!"

Șoc pentru Neagu! Diagnosticul exact primit de Cristina: stă minimum 6 luni! Relatare LIVE, din Franța: declarații și imagini din această dimineață

Exod la încă un club din Superligă: 7 jucători sunt OUT » Rapid, U și CFR Cluj luptă pentru mijlocașul rămas liber

Se pregătește o decizie epocală » FIFA este tentată să aprobe modificarea, fanii se revoltă!


Comentarii (48)
agiler
agiler  •  13 Decembrie 2018, 14:11
Postat de sebastian.vettel pe 13 Decembrie 2018, 14:06

Stupoare ? Nu mi s-a parut ca Neagu a facut un turneu bun

Tu ești prost din naștere așa că da nu e nici o stupoare.

adi_stelistul
adi_stelistul  •  13 Decembrie 2018, 16:23

Vad pe unii pe aici care o tine langa cu obiectivitatea. Hai sa ne lamurim cum vine asta. Muntenegru, locul 9 la turneul final, are 4 nominalizate. Dar hai sa nu ne limitam la tampenia cu jucatoarele turneului. Hai sa vedem cum au fost stabilite urnele acestui turneu. Stiti cine a fost in prima urna? Franta si Norvegia, desigur si indiscutabil. Dar si Danemarca, locul 6 la ultimul mondial si absenta la ultima olimpiada si, mai ales, Ungaria! Ce o califica pe echipa Ungariei sa fie in prima urna? Locul 15 la ultimul mondial, 12 la ultimul european, absenta la ultimele 2 olimpiade!!! In acest timp ghiciti in ce urna a fost plasata Rusia, campioana olimpica! Intr-a treia!!! A treia! Dar Olanda? Bronz si argint la ultimul mondial, argint la ultimul european, semifinalista ultimei olimpiadei. N-o sa ghiciti: tot intr-a treia urna valorica! Da! Asa ca, dragilor, mai usor cu pianul pe scari. EHF (si IHF, putem discuta si despre cum stabilesc ei wild-card-urile la turneele finale mondiale, dar cu alta ocazie) e razna cu obiectivitatea. Vedeti-va de treaba!

xclx
xclx  •  13 Decembrie 2018, 14:41
Postat de alexbarosanu pe 13 Decembrie 2018, 14:35

ai nostrii o vad cea mai buna pentru ca e a noastra! altii nu!

A doua marcatoare editia asta si cel mai bun marcator all time... si alea le vedem doar noi?

Vezi toate comentariile (48)
Comentează