SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA

Tomas Ryde despre persoana care consideră că l-a sabotat: „Vrea să îşi recapete puterea şi influenţa asupra naţionalei” » Ce mesaj le-a dat jucătoarelor

Articol de GSP - Publicat sambata, 11 ianuarie 2020 17:43

Suedezul Tomas Ryde (59 de ani), fostul antrenor al echipei naționale de handbal a României, a criticat dur situația de la Federația Română de Handbal. 

Mai mult, Ryde s-a arătat și de modul în care i-a fost analizată prestația de la Campionatul Mondial de Handbal, pe care România l-a terminat pe locul 12. 

„Am venit cu Raportul de la Campionatul Mondial, pe care l-am dat tuturor antrenorilor şi conducătorilor federaţiei. Am întrebat daca l-au citit, nu au făcut-o. Aşadar, Cristina Vărzaru (n.a. secretarul general al FRH) a trebuit să citească rezumatul de trei pagini. Textul a descris puţin ce s-a întamplat la Campionatul Mondial, schimbările din componenţa echipei şi cum am crezut că vom merge mai departe cu echipa naţională.

Înainte de a discuta despre viitor, criticile au început să se înteţească. Bogdan Burcea (n.r. antrenor la SCM Craiova) a susţinut că am jucat defensiv în mai multe meciuri. Apoi, a început să mă critice Tadici. Că nu vorbesc şi limba română, că am fost prea liniştit...

A urmat o expunere de şapte minute, că sunt suedez şi că am pierdut cu Suedia, s-a spus că i-am oferit un loc în turneul preolimpic. Apoi, Bogdan Burcea a ridicat mâna şi a sugerat că România trebuie să schimbe antrenorul. A propus un vot, în care 11 dintre antrenori trebuiau să-şi exprime opţiunile. Şapte persoane au votat ca eu să plec.

Am fost condamnat, dar nu am spus nimic. Le-am transmis doar «Noroc în viitor, ştiţi ce responsabilitate aveţi. Asiguraţi-vă că bateţi Muntenegru!». Am zâmbit, am dat mana cu preşedintele Dedu, am părăsit încaperea şi am plecat cu un Uber la aeroport.

La scurt timp după întâlnire, în mass-media din Romania a apărut informaţia despre plecarea mea, un titlu a sugerat că eu as fi spus: «Nu veţi învinge Muntenegru!» Mai târziu, le-am scris jucatoarelor pe WhatsApp şi SMS şi le-am explicat că nu a fost adevărat şi că le doresc mult noroc. 

Tadici are contacte bune în presă şi cu ajutorul ei vrea să îşi recapete puterea şi influenţa asupra echipei naţionale. E vorba de politică. În Romania, handbalul si politicul sunt doua lucruri foarte bine împletite”, a declarat Ryde pentru handbollskanalen.se, citat de Libertatea.

Citește și:

Bogdan Burcea refuză naționala și îl atacă pe Tomas Ryde: „Poate să plece 20 de ani în vacanță cu banii luați de la Federație”

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (9)
109620883845176
Gabriel Topai  •  11 Ianuarie 2020, 19:30

Absolut totul este controlat de grupuri, grupari, interese, s.a.m.d. In toata lumea nu doar in Romania, numai ca la noi nu dau doi bani pe interesul national.

popicoo
popicoo  •  12 Ianuarie 2020, 08:15

Inca un strain *** si spune verde in fata care ne sunt bubele! ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

fuller
fuller  •  11 Ianuarie 2020, 19:30

Poate ca sant si jocuri politice, insa nu ele sant cele care au aratat cea mai slaba nationala de handbal feminin din ultimii zece ani. Ryde e cel care a antrenat. Nu are nici o scuza pentru comportamentul neprofesional (vine cu sotia la plimbare in Japonia, si nici nu participa la un meci esential de calificare) - o asemenea atitudine demonstreaza neseriozitate, mai ales in conditiile in care era platit exagerat de bine pentru a face performanta. E adevarat ca nu mai santem o forta in handbalul feminin, pentru ca avem din ce in ce mai putin jucatoare romance de valoare, insa Ryde nu merita pozitia de antrenor.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează