SPORTURI  »  RUGBY  »  ROMÂNIA - SUA, 14:00

Căpitan la 22 de ani! Adrian Moțoc va purta azi banderola în meciul test dintre România și SUA

Adrian Moțoc (cu cască) într-o acțiune din meciul cu Portugalia // FOTO FRRugby
Adrian Moțoc (cu cască) într-o acțiune din meciul cu Portugalia // FOTO FRRugby

Articol de - Publicat sambata, 17 noiembrie 2018 11:09

Naționala României de rugby va juca azi un meci test cu SUA, de la ora 14:00, care va fi în direct la TV Telekom Sport. Adrian Moţoc va purta pentru prima dată banderola de căpitan.

La 22 de ani, Adrian Moțoc va fi azi, în premieră, căpitanul "stejarilor" în meciul test cu SUA, programat de la ora 14:00 pe stadionul din Complexul Ghencea. "Am avut emoții foarte mari când antrenorii m-au anunțat. Este o mândrie și o onoare să fiu căpitanul echipei mari. Am mai fost în luna iunie, dar la România A. Acum e o altă responsabilitate", a declarat jucătorul din linia a doua, care evoluează în prima ligă din Franța, la Agen.

Moțoc îl înlocuiește pe căpitanul tradițional, Mihai Macovei, jucătorul care a trebuit să se prezinte la echipa de club, US Colomiers, după meciul cu Portugalia.

"Sunt conștient că sunt foarte tânăr, nu am o experiență foarte mare, de aceea este important ca jucătorii cu experiență, liderii, să mă ajute și să mă sprijine, așa cum s-a întâmplat până acum", a adăugat Moțoc. "Stejarul" crede în noua generație și speră ca această echipă să ajungă să joace din nou la Cupa Mondială. "Este o generație care încearcă să urce, să crească. Trebuie să ne formăm, să ne legăm, dar în primul rând să avem rezultate". 

SUA e calificată la Cupa Mondială și a învins recent Samoa, 30-29, pentru prima dată în istorie. ''Va fi o partida grea cu SUA, ne aşteptăm să întâlnim o echipă fizică, puternică, experimentată, dar noi sunt pregătiţi să facem cel mai bun rugby al nostru'', a încheiat Moțoc. 

Citește și:

Titularul de azi al României a aflat că a fost vândut, imediat după victoria istorică » „Cred că au și virat banii în cont”
Nationala
Titularul de azi al României a aflat că a fost vândut, imediat după victoria istorică » „Cred că au și virat banii în cont”
Cine anticipa așa ceva în grupa României? Clasament uluitor după șocul Belgia - Slovacia 0-1
Euro 2024
Cine anticipa așa ceva în grupa României? Clasament uluitor după șocul Belgia - Slovacia 0-1
CALCULE: Cum se califică România în „optimi” la EURO 2024, după victoria fantastică în fața Ucrainei
Nationala
CALCULE: Cum se califică România în „optimi” la EURO 2024, după victoria fantastică în fața Ucrainei

România - Ucraina » Echipa de start gândită de Edi Iordănescu pentru primul meci de la EURO 2024

CALCULE: Cum se califică România în optimi la EURO 2024, după victoria fantastică în fața Ucrainei


Comentarii (1)
whiteredarad
whiteredarad  •  17 Noiembrie 2018, 18:22

La ora 18 voi nu dati nici un comentariu despre meci. O rusine si o incompetenta enorma

Vezi toate comentariile (1)
Comentează