SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Halep a plecat în Franța, pentru Roland Garros » O va depăși în premieră pe Serena Williams în clasament!

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat miercuri, 24 mai 2017 09:40

Simona Halep a plecat în Franța, unde va juca începând cu data de 28 mai la turneul de la Roland Garros, după ce la ultimul turneu disputat la Roma s-a accidentat în finală. 

În finala jucată contra Elinei Svitolina și pierdută în trei seturi, Halep a suferit o entorsă la glezna dreaptă, dar susține că nu va avea probleme în a participa la al doilea turneu de Mare Șlem al anului. 

"Mă simt bine, sunt în formă, am încredere. Simt jocul, dar vom vedea ce va fi la Roland Garros", a declarat Halep la plecare.

În această săptămână, deși nu participă la niciun turneu, Simona Halep o va depăși în premieră pe Serena Williams în clasamentul WTA.  Fostul lider mondial nu va participa la Roland Garros, turneu unde a jucat finala anul trecut și nu va putea astfel să-și apere cele 1300 de puncte WTA câștigate. 

Serena va coborî astfel până pe locul al patrulea începând de săptămâna viitoare. Halep are în acest moment 5.790 de puncte, în timp ce Serena are 6.110. 

Românca este considerată favorită la Roland Garros, după evoluțiile foarte bune avute în acest sezon pe zgură. Halep a bifat o semifinală la Stuttgart, și-a apărat trofeul de la Madrid și a jucat finala de la Roma.

Calificările de la Roland Garros au început deja, în timp ce meciurile de pe tabloul principal se vor juca în perioada 28 mai - 11 iunie.

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (4)
1502241916738818
Ion-Nelu Nistor  •  24 Mai 2017, 11:06

Pai asa le-a depasit-o si pe Steffi Graf, pe Navratilova si pe Cris Evert. Si chiar de mult. Alea nu s-au mai prezentat.

597667370336981
Kitty Mace  •  25 Mai 2017, 00:16

Sper ca Simona sa- si revina& sa poata juca la RG, bafta!

whiteredarad
whiteredarad  •  24 Mai 2017, 12:13

Simona Halep nu este in categoria Graf, Navratilova sau Evert, acelea sint foste mari campioane, retrase din tenis, dar ramase in istoria lui. Halep ramane o jucatoare de top 5, de la care se asteapta , inca sa castige un Turneu de Grand Slem. Pentru Romania este in primele 2 jucatoare, din istorie, managerul sau Dna Ruzici a castigat Roland Garros, dar nu a ajuns , ca si Simona.pe locul 2 mondial. Sa ii dorim cit mai mult bine posibil Simonei, sa isi satisfaca marea dorinta de a fi castigatoare de un foarte mare turneu, cel putin. Prima ocazie vine peste cateva zile....la Paris

Vezi toate comentariile (4)
Comentează