SPORTURI  »  TENIS  »  SCANDAL

Halep îi ia apărarea lui Năstase, după scandalul iscat de remarcile rasiste ale acestuia la adresa Serenei Williams: "Cu siguranță a fost o glumă, dar ar trebui să-și ceară scuze"

Foto: Ștefan Constantin/Gazeta Sporturilor
Foto: Ștefan Constantin/Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat sambata, 22 aprilie 2017 14:51

Simona Halep i-a luat apărarea lui Ilie Năstase, după ce presa britanică a dezvăluit că antrenorul echipei de FED Cup a României a făcut o remarcă rasistă la adresa Serenei Williams.

"După cum îl știu pe domnul Năstase, cu siguranță a fost vorba despre o glumă, nicidecum ceva în sens rău. Așa este dânsul, noi îl știm, și cu noi glumește tot timpul, ne-am obișnuit, nu ne deranjează.

Probabil însă că a fost o remarcă nepotrivită, un pic lipsită de respect. Cei care sunt în poziția de a judeca această situație vor avea ultimul cuvânt, însă sper că vor înțelege situația și că nu vor lua o decizie drastică.

Am avut o experiență foarte bună cu dânsul pe teren, mi-a dat sfaturi inspirate, m-a susținut și îmi doresc să îl am alături și în alte ocazii. Dacă ar trebui să-și ceară scuze față de Serena? Da, probabil că da", a declarat Simona Halep la finalul meciului cu Heather Watson.

"Unii foști jucători au rămas blocați în anii 60, precum Năstase și fostul său partener de dublu, Ion Țiriac. Nu își dau seama că lumea s-a schimbat și că nu mai pot spune ce le trece prin cap. Acum anumite subiecte sunt mult mai sensibile și trebuie tratate ca atare"
Simon Briggs, jurnalist Daily Telegraph

Citește și:

Ilie Năstase, investigat de Federația Internațională! Remarcă rasistă când a aflat de sarcina Serenei Williams: "Să vedem ce culoare va avea. Ciocolată cu lapte?" + Comentariu nepotrivit către antrenoarea Marii Britanii

Năstase răspunde printr-un nou derapaj: "Sunt niște cretini, vor senzație! O să îi dau în judecată" » FRT îl susține: " Cei din presa britanică nu au cultură"

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
danut1971
danut1971  •  23 Aprilie 2017, 11:59

bravo si felicitari nastase

Vezi toate comentariile (1)
Comentează