Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 august 2018 08:42
Serena Williams a suferit în această dimineață cea mai rușinoasă înfrângere din carieră, în primul tur de la San Jose, scor 1-6, 0-6, în fața britanicei Johanna Konta (48 WTA).
Revenită în top 30 WTA după performanța de la Wimbledon, finală pierdută cu Angelique Kerber, Serena Williams a părut debusolată la primul meci pe hard al sezonului.
Fostul lider mondial nu a avut nicio șansă în debutul de la San Jose împotriva Johannei Konta. Serena a câștigat primul game fără probleme, dar apoi și-a pierdut de 6 ori consecutiv serviciul și nu a avut nici măcar o șansă de break în toată partida.
Această înfrângere este și cea mai umilitoare din întreaga carieră, fiind pentru prima oară când obține un singur game într-un meci. Până la acest meci, cel mai usturător eșec de acest gen s-a întâmplat în 2014, la Turneul Campioanelor, când Simona Halep a învins-o, scor 6-0, 6-2.
Serena, ajunsă la 36 de ani, speră în continuare să se impună la US Open și să-și treacă în palmares al 24-lea titlu de Mare Șlem. Ar fi al 7-lea la New York, egalând performanțele de la Australian Open și Wimbledon.
Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga
Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa