Articol de GSP - Publicat duminica, 22 octombrie 2017 17:29
Simona Halep (1 WTA) a vorbit înainte de primul meci de la Turneul Campioanelor despre cel mai dificil moment din 2017, finala de la Roland Garros pierdută în fața letonei Jelena Ostapenko.
"După French Open a fost greu. Am plâns după acel meci și am spus că e imposibil. Nu puteam să cred că nu am putut câștiga acel meci conducând cu set și 3-0. Am atins trofeul și tot nu am putut să-l iau. Am mers acasă și am fost în depresie trei patru-zile.
Apoi am revenit pe teren și am spus că am un ritm bun, simțeam bine mingea. Am mers la Wimbledon, am jucat bine, dar după lucrurile s-au îmbunătățit. Cred că în turneele din Statele Unite am fost aproape de cel mai bun tenis al meu. Mi-am recăpătat încrederea și totul a fost ok", a declarat Simona Halep în cadrul unei conferințe de presă.
Simona Halep va debuta la Singapore luni, urmând să o înfrunte pe Caroline Garcia, într-o reeditare a finalei de la Beijing de acum două săptămâni, câștigată de franțuzoaică în două seturi. Duelul va începe la 14:30 și va fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct la TV Digi Sport.
Azi au avut loc primele două meciuri de la Turneul Campioanelor (Detalii, aici)
Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga
Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa