SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Simona Halep, într-o galerie selectă după calificarea în sferturile Wimbledon. Performanța cu care se mai pot lăuda doar Venus și Serena Williams

Simona Halep // foto: Guliver/gettyimages
Simona Halep // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat luni, 04 iulie 2022 22:11 / Actualizat luni, 04 iulie 2022 22:21

Simona Halep (30 de ani, locul 18 WTA) a învins-o pe Paula Badosa, 6-1, 6-2, și s-a calificat pentru a 5-a oară în carieră în sferturile de finală la Wimbledon. Doar Venus și Serena Williams se mai pot lăuda cu o astfel de performanță dintre jucătoarele active.

Impecabilă împotriva Paulei Badosa, a patra jucătoare a lumii, pe care a „pulverizat-o” în doar 59 de minute, Simona Halep a ajuns pentru a 5-a oară în carieră în sferturile de finală la Wimbledon, competiție pe care a câștigat-o în 2019.

Acord! Constantin Budescu semnează cu echipa din Liga 1
PETROLUL
Acord! Constantin Budescu semnează cu echipa din Liga 1

Simona Halep, Venus și Serena Williams, singurele jucătoare active cu minimum 5 „sferturi” la Wimbledon

Cu performanța reușită de sportiva din România - minimum 5 calificări în sferturile Wimbledon - se mai pot lăuda doar două jucătoare active, potrivit Opta. Este vorba despre Venus Williams (13) și Serena Williams (14).

Surorile Williams au câștigat turneul de pe iarba londoneză de 12 ori. Venus de 5 ori, ultima dată în 2008, Serena de 7 ori, cel mai recent în 2016.

Ele au câte 6 victorii și în competiția de dublu.

În faza sferturilor de finală, Simona Halep o va înfrunta pe Amanda Anisimova (20 de ani, 25 WTA), jucătoare pe care a învins-o fără emoții în cel mai recent meci jucat, 6-2, 6-1 la Bad Homburg.

Câți bani primește Simona Halep pentru calificarea în sferturi la Wimbledon

Locul între ultimele 8 jucătoare din turneu îi aduce Simonei Halep un cec generos, în valoare de 360.000 de euro. Dacă ar ajunge în semifinale, Simona ar primi alți 260.000 de euro (un total de 620.000).

Mai multe știri despre Simona Halep: 

Paula Badosa, doborâtă de eșecul cu Halep: „O zi pe care vreau să o uit! Nu am altceva de spus”

Halep, avantaj moral în fața adversarei din „sferturile” Wimbledon 2022 » Ce s-a întâmplat în urmă cu 11 zile + Darren Cahill, punctul lor comun

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (7)
adi_stelistul
adi_stelistul  •  05 Iulie 2022, 08:29
Postat de dragdim pe 05 Iulie 2022, 02:23

Domnu’ ziarist, dacă Steffi Graff a jucat 9 finale, câte sferturi a jucat la Wimbledon ? Rușinică mare

Stii vorba ”daca taceai filozof ramaneai”? Cam ce-ti spune tie sintagma ”dintre jucatoarele active”?

ucluj2011
ucluj2011  •  05 Iulie 2022, 07:33

Mmmdah!!! Cei dinaintea mea care au comentat , mai bine spuneau un "Hai Simona" din inimă! Deci... HAI SIMONA! Suntem mândri de tine!

dragdim
dragdim  •  05 Iulie 2022, 02:23

Domnu’ ziarist, dacă Steffi Graff a jucat 9 finale, câte sferturi a jucat la Wimbledon ? Rușinică mare

Vezi toate comentariile (7)
Comentează