SPORTURI  »  TENIS  »  SIMONA HALEP ȘI DARREN CAHILL S-AU DESPĂRȚIT

Simona Halep, fără antrenor?! » 3 variante la care ar putea apela după despărțirea de Darren Cahill

FOTO: Guliver/Getty Images
FOTO: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 10 noiembrie 2018 18:37

Simona Halep, 27 de ani, 1 WTA, a rămas fără antrenor, după ce Darren Cahill a decis să ia o pauză de un an, iar întrebările care se ivesc sunt multe.

În luna decembrie, dacă sănătatea i-o va permite, Simona Halep ar trebuie să înceapă pregătirea pentru sezonul 2019. Unul pe care-l va aborda fără Darren Cahill, australianul anunțând vineri seară că va lua o pauză de 12 luni de la antrenorat și se va dedica complet familiei.

În mesajul lui e loc de nuanțe și s-ar putea înțelege că el și românca ar putea relua colaborarea în 2020. Tot pe rețelele sociale, Simona i-a mulțumit și i-a scris că se vor revedea în curând. Însă până atunci există sezonul 2019. Ce poate face românca în tot acest timp?

1. Să rămână fără antrenor o perioadă

Nu ar fi prima oară în carieră când face acest lucru, ea abordând începuturile de sezon 2013 și 2014 fără a avea un tehnician lângă ea.

"Perioada în care am fost singură la începutul anului, timp de două-trei luni, m-a ajutat. Încerc să fac tot ce pot pe teren. Voi vedea pe viitor, dar deocamdată vreau sa rămân singură", motiva românca în 2013 alegerea de a se despărți de antrenorul Adrian Marcu.

E adevărat că încă nu intrase în Top 10, iar din februarie l-a angajat pe Wim Fissette. Simona însă este la cu totul alt nivel față de acea perioadă, iar concurența la vârful ierarhiei e aprinsă.

2. Să aleagă varianta unui antrenor român care o cunoaște 

Liderul mondial nu a mai avut un principal român din 2015, de la Victor Ioniță, urmat apoi pentru câteva luni de Daniel Dobre și de Răzvan Sabău.

Din 2016, românca a lucrat full-time cu Darren Cahill, iar între septembrie 2017 și august 2018 în echipa a fost integrat și Andrei Pavel în calitate de antrenor secund.

3. Să apeleze din nou la un antrenor străin cu nume

În toată cariera sa, românca a colaborat doar cu trei antrenori din afara țării: Wim Fissette, Thomas Hogstedt și Darren Cahill. Belgianul Fissette a pregătit-o în 2014, timp în care a jucat prima finală de Mare Șlem a carierei, la Roland Garros, a câștigat două trofee WTA și a ajuns pe poziția a doua în clasamentul mondial. Cu suedezul a fost o colaborare de scurtă durată la începutul lui 2015, când a câștigat turneul de la Shenzhen.

Cu australianul a început să colaboreze în martie 2015, reușind cele mai bune performanțe ale carierei. În 2017, când australianul și românca au luat o pauză, Darren spunea că s-a oferit să-i găsească un antrenor al cărui mesaj să ajungă la ea, fiind îngrijorat pentru felul în care Simona se învingea singură în unele meciuri din cauza negativității. Atunci nu a mai fost cazul, dar poate acum Darren a avut și el un cuvânt de spus în privința viitorului tehnician.

8 trofee
a câștigat Simona Halep în perioada în care a fost antrenată de Darren Cahill, dintre care unul de Mare Șlem, la Roland Garros, în 2018

53 de săptămâni
 a adunat până acum Simona Halep în vârful ierarhiei mondiale

Vezi și:  Simona Halep și Darren Cahill s-au despărțit // Cristian Tudor Popescu îl contrazice pe Năstase: "Este o veste proastă, să nu mai încercăm să îndulcim pilula"

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (9)
10206359123857107
Lungu Dan  •  11 Noiembrie 2018, 11:47

Sluga la machidoni ?Nasol ! Astia nu o vad ca o colaborare.Daca e roman si mai nasol.

2264101893823582
Kiss Péter  •  11 Noiembrie 2018, 08:52

Nastase a spus,ca Halep nu are nevoie de antrenor ! Este adevarat,fiindca a inceput declinul. Dar,Halep,de ce nu angajeaza pe Nastase ca antrenor,daca o considera atat de mare si lata pe fostul tenismen ?? Ar fi un cuplu ideal !

2264101893823582
Kiss Péter  •  11 Noiembrie 2018, 08:51

Nastase a spus,ca Halep nu are nevoie de antrenor ! Este adevarat,fiindca a inceput declinul. Dar,Halep,de ce nu angajeaza pe Nastase ca antrenor,daca o considera atat de mare si lata pe fostul tenismen ?? Ar fi un cuplu ideal !

Vezi toate comentariile (9)
Comentează