VIDEO Peste 16.000 de oameni au cântat la Riga pentru celebrarea independenţei Letoniei

Articol de GSP miercuri, 11 iulie 09:05

Duminica trecută a avut loc la Riga, a 26-a ediţie a Festivalului leton de cântece şi dansuri, care a atras aproape 500.000 de spectatori. La acest festival găzduit de capitala Riga, s-a sărbătorit şi cea de-a 100-a aniversare a independenţei Letoniei, într-un amfiteatru imens, amplasat în pădure.



Cu acest prilej peste 16.000 de persoane au cântat în cor, pentru celebrarea independenţei Letoniei. Timp de 9 zile, peste 40.000 de cântăreţi şi dansatori, reprezentând 2 la sută din populaţia Letoniei, au participat la această importantă manifestare artistică, organizată la fiecare cinci ani în acest mic stat baltic.

"După o săptămână de repetiţii, suntem destul de obosiţi", a declarat Aija Rijniece, una dintre coriste, înainte de a intra pe scenă într-un costum popular în culori vii.

Tradiţia acestui festival datează din 1873, din timpul regimului ţarist. După Revoluţie, Letonia şi-a declarat independenţa pe 18 noiembrie 1918, însă această libertate a fost una de scurtă durată. Ţările baltice au fost ocupate de URSS în 1940, apoi cucerite de Germania nazistă în 1941, înainte de a trece din nou sub controlul Moscovei în 1944.