FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

CFR Cluj. Replică tăioasă primită de Arlauskis de la Djokovic: „Ești cam ipocrit! Ai două fețe” + criticat după reacția la adresa lui Balotelli

Arlauskis pleacă de la CFR Cluj după 3 ani +30   FOTO
Arlauskis pleacă de la CFR Cluj după 3 ani

Articol de - Publicat miercuri, 05 august 2020 10:49 / Actualizat miercuri, 05 august 2020 11:34

CFR Cluj a câștigat Liga 1 pentru a treia oară la rând, dar nu e totul lapte și miere în vestiarul clujenilor, în special între mijlocașul croat Damjan Djokovic (30 de ani) și portarul lituanian Gierdrius Arlauskis (32 de ani).

Imediat după ce echipa lui Dan Petrescu a câștigat titlul, Djokovic a protestat din cauza datoriilor pe care clubul le are față de jucători, iar Arlauskis l-a taxat. Acum, mijlocașul i-a dat o replică dură portarului.

„Nu mi se pare normal ca cineva să profite de COVID. Suntem campionii României și trebuie să avem parte și de respect. Am vrut să trag un semnal de alarmă. Nu pot să mă schimb. Când ceva e în neregulă trebuie să spun! 

Sincer, m-a surprins un pic Arlauskis. Dacă țin bine minte, în mai, Arlauskis nu era lângă noi pentru că nu era fericit cu banii pe care i-a primit! Iar acum e moralist. Eu am respectat contractul meu. Chiar m-a surprins reacția lui Arlauskis. Îmi asum critica în calitate de jucător, dar când cineva mă face praf în presă  și spune că nu am caracter… A greșit persoana Arlauskis. 

El a fost primul care a cerut respect și banii, dar acum se schimbă la 180 de grade. Înseamnă că ești cam ipocrit. Un om cu două fețe! Chiar mă simt atacat de un om de la care nu mă așteptam.

Am pierdut o grămadă de bani cu care puteam face chestii frumoase. Nu este vorba de bani, ci de respect. Eu consider că am respectat Clujul și iubesc România”, a declarat Djokovic pentru Prosport.

„Nu poate să vorbească de jucători care au făcut ceva”

Djokovic a avut un mesaj dur pentru portarul care pleacă la Al Shabab și referitor la Mario Balotelli, după ce Arlaukis a avut un comentariu deplasat la adresa italianului dorit de CFR Cluj.

„Chiar dacă a fost campion de cinci ori, Arlauskis nu cred că poate să vorbească de jucători care au făcut ceva în cariera lor! Cu tot respectul. Noi, jucătorii, nu trebuie să comentăm despre colegii noștri.

Arlauskis a fost până acum portarul lui CFR Cluj, nu a făcut parte din conducere! El vorbește de rău un jucător care a făcut ceva, care a arătat ceva în cariera lui! Modestia ar trebui să fie arma cea mai importantă a unui campion. E posibil ca domnul Arlauskis să fi uitat asta”, a adăugat mijlocașul.

Balotelli să vină ca Julio Baptista? Eu zis că merge spre retragere! Cu bășinile și figurile lui... Eu nu cred că va veni. Asta e părerea mea. Dar CFR are nevoie de sânge proaspăt
- Arlauskis despre Balotelli la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport

FOTO. Imagini tari de la bucuria lui CFR Cluj

+26 FOTO

VIDEO. CFR Cluj a sărbătorit victoria în autocar

Citește mai multe știri despre CFR Cluj:

Un campion din Liga 1, mesaj incredibil: „E greu să le explici proștilor cum e în România!”

Mărturie spectaculoasă a unui campion de la CFR Cluj: „Cea mai slabă petrecere! În afară de beție nu mai știu nimic” + detalii inedite despre Petrescu

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (8)
magic4ever
magic4ever  •  05 August 2020, 13:32
Postat de daniaania pe 05 August 2020, 11:49

Are dreptate Damjan intr-o privinta, banii trebuiesc platiti celor ce muncesc, insa cu aceasta pandemie multe sau schimbat si el trebuie sa fie intelegator ca nu este usor.Fara circ caci nu asa se rezolva speta.

fotbalistii de la CFR aveau restante si inainte de pandemie...banii pentru calificarea in EL trebuiau primiti de mult...nu mai zic de cei pentru castigarea campionatului trecut...cei din conducere sunt foarte neseriosi,baga banii in buzunar, nu fac transferuri pe bani si nici macar nu isi platesc la zi fotbalistii care chiar fac performanta...

magic4ever
magic4ever  •  05 August 2020, 13:30

Are dreptate Djokovic,fotbalistii de la CFR meritau respect pentru ce au reusit in EL de unde au adus foarte multi bani si in campionat si sa fie platiti la zi.CFR se pare ca are o conducere foarte neserioasa care si dupa o performanta cum avem foarte rar in cupele europene nu isi plateste fotbalistii la zi....si daca Arlauskis s-a sucit si nu mai comenteaza de bani si il ataca pe Djokovic pentru ca a redeschis subiectul,incep sa cred ca unii fotbalisti sunt cu banii la zi sau au fost platite datoriile cum a fost cazul lui Arlauskis ca sa revina la antrenamente si unii tot asteapta restantele si nici asta nu este normal...

sibelius
sibelius  •  05 August 2020, 13:10
Postat de daniaania pe 05 August 2020, 11:49

Are dreptate Damjan intr-o privinta, banii trebuiesc platiti celor ce muncesc, insa cu aceasta pandemie multe sau schimbat si el trebuie sa fie intelegator ca nu este usor.Fara circ caci nu asa se rezolva speta.

Iar s-au topit banii de la UEFA? Ca si in anii fara pandemie se juca pe "caiet" la CFR.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close