FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Vânzarea lui Dinamo, la un pas de concretizare » Membru DDB: „Semnăm acum și în 30 de zile preluăm echipa”

Suporterii din „DDB” ar putea cumpăra clubul de la Ionuț Negoiță
Suporterii din „DDB” ar putea cumpăra clubul de la Ionuț Negoiță

Articol de - Publicat marti, 07 iulie 2020 19:06 / Actualizat marti, 07 iulie 2020 19:12

Andrei Gerea (51 de ani), membru al programului socios „DDB”, a vorbit despre stadiul negocierilor cu Ionuț Negoiță (46) pentru preluarea lui Dinamo. 

Gerea a precizat că următorul pas este semnarea unui memorandum care cuprinde clauzele de vânzare ale clubului. Din momentul semnării acestuia, preluarea clubului de către suporteri ar deveni doar o chestiune de timp. 

„Am pus pe hârtie un memorandum de înțelegere pe care i l-am înaintat domnului Negoiță. Acum trebuie să îl semnăm. Acesta cuprinde clauzele și pașii, am putea spune că punem un picior în club cu acest memorandum. Noi vom declanșa pe marginea lui un audit final care să ducă la achiziționarea clubului de către suporteri”, a spus Andrei Gerea în cadrul emisiunii „Digi Sport Special”.

„Eu sper ca mâine sau poimâine să semnăm acest memorandum. Din momentul în care îl semnăm, în 30 de zile putem deveni proprietari ai clubului. Odată cu semnarea acestuia, lucrurile vor fi mult mai clare și nu vor mai apărea tot felul de fantezii (n.red. posibili investitori străini) de genul acesta”, a adăugat acesta.

Dacă nu cumpără, DDB mai primește acțiuni

Conform spuselor lui Gerea, membru „Elite” al „DDB”, suporterii ar mai putea obține un procent însemnat din acțiunile clubului până la finalul lunii, în cazul în care nu vor ajunge la un acord cu patronul Ionuț Negoiță până atunci.

Probabil la 31 iulie se va concretiza operațiunea pentru alte 7.5% din acțiuni, dacă până atunci nu batem palma cu Ionuț Negoiță să achiziționăm tot”, a spus acesta.

20,06% dintre acțiunidețin suporterii lui Dinamo, parte a programului „DDB”

Singur, programul DDB ar putea aduce 1 milion pe an, iar încă pe atât din sponsorizări - Andrei Gerea, membru DDB

Match Preview. FCSB și Dinamo se întâlnesc în returul semifinalei Cupei României

Citește mai multe știri despre Dinamo:

FCSB - DINAMO. Ultimele informații din jurul „câinilor” » Decizia lui Adrian Mihalcea înainte de meciul retur

Mesajul lui Cătălin Straton pentru colegi: „La muncă!” » Secretul celor două penalty-uri apărate

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (13)
fibra
fibra  •  08 Iulie 2020, 12:34

Cumparati sau nu tot faliment inseamna din cauza datoriilor nestiute.

madalin_eivissa
madalin_eivissa  •  08 Iulie 2020, 10:47
Postat de unico_biancorossi pe 08 Iulie 2020, 08:21

On topic : Daca Dinamo incape pe mana alora, se desfiinteaza. *** cu figuri de doi lei. Aia nici nu se uita la meciuri, pe stadion. Stau cu spatele, injura cluburi desfiintate de 2 decenii, gen Steaua, isi dau pumni in dibla unii altora, si afla scorul cand ajung acasa, de la rude sau vecini. Dar, ce conteaza, ei sunt buricul targului. I-am apreciat 50 de ani, am si facut parte din Nova Guardia, si mai inainte am cantat in peluza de la 8 ani, din 74 incoace, dar atat ! Fanii sunt fani, nu manageri. Dixit.

DINAMO (MAI) TRĂIEȘTE DATORITA SUPORTERILOR,CU A LOR NUOVA GUARDIA FONDATA ÎN 1996*****SA SPERAM CA TRECEM PESTE SEZONUL ĂSTA ZBUCIUMAT,MECIUL CU IASI DEVINE CAPITAL!!*****

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  08 Iulie 2020, 08:21

On topic : Daca Dinamo incape pe mana alora, se desfiinteaza. *** cu figuri de doi lei. Aia nici nu se uita la meciuri, pe stadion. Stau cu spatele, injura cluburi desfiintate de 2 decenii, gen Steaua, isi dau pumni in dibla unii altora, si afla scorul cand ajung acasa, de la rude sau vecini. Dar, ce conteaza, ei sunt buricul targului. I-am apreciat 50 de ani, am si facut parte din Nova Guardia, si mai inainte am cantat in peluza de la 8 ani, din 74 incoace, dar atat ! Fanii sunt fani, nu manageri. Dixit.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează