INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BRAZILIA

Marele Tostão îl face praf pe Neymar: „Trăieşte doar din faimă şi are un comportament iresponsabil” 

FOTO: GettyImages // Neymar, Brazilia
FOTO: GettyImages // Neymar, Brazilia

Articol de - Publicat luni, 24 iunie 2019 12:50

Tostão (72 de ani), fostul campion mondial din 1970, îl critică dur pe Neymar: „A ajuns foarte sus şi pare un popstar, iar asta dăunează carierei sale. Are talent, însă nu şi constanţa lui Messi ori Cristiano”.

Absent de la Copa America, Neymar rămâne totuşi mereu în prim plan, devenind ţinta tot mai multor critici şi atacuri, mai ales din Brazilia. Tostão, fost mare campion mondial ţn 1970, îl desfiinţează în El Pais: 

„Are un comportament iresponsabil, trăieşte din faimă. A ajuns foarte sus, pare un popstar şi asta dăunează carierei sale. Dar sunt alegerile tinerilor de azi, mult diferite faţă de trecut, şi el nu e singurul caz. Messi e o excepţie. Neymar are în mare marte din timp o viaţă plină de probleme. Şi-a arătat talentul, este spectaculos în teren, dar nu poate fi constant precum Leo ori Cristiano, din cauza deselor accidentărilor suferite în ultima vreme”.

„Messi n-are forţa fizică a lui Pelé”

Marele atacant l-a sfătuit să plece de la PSG: „Sper să se întoarcă la Barcelona, numai aşa va reveni la un nivel ridicat al jocului”. 

Tostão susţine că Messi e numărul unu în lume:

„Este complet, în timp ce Ronaldo e un finalizator magistral. Dacă ar trebui să-i analizez doar tehnic, Leo este mai bun decât Maradona. A fost mai constant, a evoluat zece ani la nivel de top, a reuşit mai multe goluri şi assisturi. Diego era mai artist şi a marcat şi cel mai frumos gol din istorie. Şi dacă nu va câştiga nimic cu naţionala, Messi va fi cel mai valoros din toate timpurile după Pelé. Acesta avea ceva ce îi lipseşte lui Messi, forţa fizică. Era ca un taur. Împingea adversarii, îi şi lovea dacă trebuia şi poseda un arsenal nemaipomenit de tehnică, abilitate şi creativitate”.

„Fără problema de la ochi aş mai fi jucat mult. Am fost fotbalist profesionist 10 ani şi am lucrat 20 ca medic. Nu mă pot plânge, am jucat cu cel mai bun jucător all-time şi în probabil cea mai bună echipă din istorie” Tostão, fost atacant brazilian

32 de goluri în 54 de selecţii la naţionala Braziliei a reuşit Tostão în perioada 1966-1972. S-a retras la numai 26 de ani din cauza unei desprinderi de retină, din cauza unei mingi primite în faţă

VEZI ȘI:

COPA AMERICA // Messi împlinește azi 32 de ani: „De-acum, e totul sau nimic la Copa America! Gazonul din Brazilia e prost peste tot” » Joacă în „sferturi” cu Venezuela

 

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (2)
caminero
caminero  •  24 Iunie 2019, 15:02

Dap ... Tostao ... dar oare cine mai știe de exemplu că înainte de Ronaldo, Rivaldo și Ronaldinho a existat și unul Rivellino (tot din echipa aia mare din 1970)?

2006353356153385
Petre Marian  •  24 Iunie 2019, 13:47

Cea mai mare echipa din toate timpurile : Brazilia 1970 . Spectacol total . . Sunt fericit ca am vazut toate meciurile de la CM 1970 din Mexic

Vezi toate comentariile (2)
Comentează