FOTBAL  »  Superliga  »  AL SHABAB

Constantin Budescu înapoi la FCSB? „La cum îl cunosc, e tentat. Orice e posibil”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 mai 2019 12:05

Constantin Budescu (30 de ani) e dorit în Liga 1 de mai multe echipe importante, iar Daniel Isăilă, antrenorul lui Al Hazem din Arabia Saudită, susține că și mijlocașul ar fi tentat de o revenire în țară.

„La ce contract are el acolo, la prima vedere pare că ar fi extrem de dificil, dar la cum îl cunosc eu pe el nu e imposibil. Îi place foarte mult viaţa din România şi cum e el ca fire e greu să se obişnuiască acolo printre străini, mai ales acum că Şumi va pleca, nu mai este staff-ul, rămân numai el cu Valerică Găman.

(n.r. Să îl vedem din nou la FCSB?) Orice e posibil. Sunt convins că şi-ar dori să se întoarcă în ţară, dar nu în orice condiţii, e normal, pentru că a ajuns şi el la un anumit nivel şi are un salariu extrem de tentant acolo", a declarat Isăilă la TV Telekom Sport.

SLABE ȘANSE SĂ SE ÎNTOARCĂ LA FCSB

Budescu e dorit în România de Gigi Becali la FCSB, dar e foarte puțin probabil ca transferul să se realizeze în condițiile în care acesta e văzut printre cei mai buni jucători din Arabia Saudită și câștigă un milion de euro pe sezon numai din salariu. 

Constantin Budescu, mijlocașul lui Al Shabab, a fost dorit în România și de CFR Cluj sau Dinamo.

Citește și:

Ionuț Luțu la FCSB?! Becali trebuie să mai aștepte doar două luni

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:

Dramă în prelungiri pentru Boloni! Metz a avut 2-0 cu om în minus: incredibil cât s-a terminat barajul pentru Ligue 1
Stranieri
Dramă în prelungiri pentru Boloni! Metz a avut 2-0 cu om în minus: incredibil cât s-a terminat barajul pentru Ligue 1
Isterie în Turcia, la prezentarea lui Mourinho la Fenerbahce! » Lusitanul a venit pe mare și a vorbit în fața a 45.000 de oameni: „Voi mă iubiți înainte de victorii”
Campionate
Isterie în Turcia, la prezentarea lui Mourinho la Fenerbahce! » Lusitanul a venit pe mare și a vorbit în fața a 45.000 de oameni: „Voi mă iubiți înainte de victorii”
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (2)
fara_pista
fara_pista  •  29 Mai 2019, 15:29

Bineînțeles, DOAR DINAMO! I-a promis Negoiță cu 10000 (de lei vechi...) peste milionul pe care-l câștigă la arabi, așa că... pregătiți coregrafia!

stelbz
stelbz  •  29 Mai 2019, 14:31

Dorit si de Dinamo ????????!!!!!!:))))))

Vezi toate comentariile (2)
Comentează