FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Devis Mangia s-a căsătorit când a revenit în Italia, imediat după despărțirea de Universitatea Craiova

Devis Mangia și soția sa
Devis Mangia și soția sa

Articol de GSP - Publicat luni, 03 octombrie 2022 14:27 / Actualizat luni, 03 octombrie 2022 14:43

Imediat după despărțirea de Universitatea Craiova, antrenorul Devis Mangia a revenit în Italia, acolo unde s-a căsătorit. 

În vârstă de 48 de ani, Devis Mangia a fost acuzat luni dimineață că l-ar fi hărțuit sexual pe Răzvan Popa, fostul său elev de la Universitatea Craiova. Într-un comunicat remis de clubul lui Mihai Rotaru, clubul alb-albastru spune că cele două părți ar fi încheiat pe cale amiabilă înțelegerea, în aprilie 2019, pentru „a proteja părțile implicate”. 

Proaspăt întors în Italia, Mangia a făcut nuntă în iunie, la două luni de despărțirea de Craiova.

Înainte de nuntă, Mangia a negociat cu Becali venirea la FCSB. Patronul roș-albastru a dezvăluit astăzi pentru GSP de nu au mai continuat negocierile: 

Am vrut să-l aduc antrenor pe Devis Mangia, pentru că MM mi-a zis că e antrenor bun, profesionist. E adevărat, Craiova juca bine. Eu m-am interesat și m-am interesat și la Rotaru. Rotaru nu mi-a zis exact ce, dar mi-a dat de înțeles că așa e (n.r. - zvonurile despre hărțuirea sexuală). Și atunci, eu cum să iau așa ceva? Doamne, miluiește! Când am auzit așa, am zis ce-mi trebuie balamuc, Doamne ferește. M-a ferit Dumnezeu. Cum să-l iei la tine în casă, ăsta vine cu duhuri necurate.

Nu am mai zis după aia de ce nu l-am luat, să nu fiu iar amendat pentru discriminare de comisia de la Federație. Dacă așa vrea Europa... Nu te joci cu ăștia. Credeți că Mangia face ce face că vrea el? Credeți că el nu știe că nu e bine ce face? El e obligat. De ce? Pentru că are stăpân. Nu se poate controla, pentru că stăpânul lui, drac, îi spune «așa să faci». Și el face. Eu nu pe Mangia îl condamn, el e comandat de stăpân. Stăpânul lui drac, dracul care-l pune. Niciun om nu vrea să facă asta.

- Gigi Becali pentru Gazeta Sporturilor.

EXCLUSIV Primele reacții de la Craiova după acuzațiile de hărțuire sexuală la adresa lui Devis Mangia » Cârțu: „Nu intru în polemici d-astea" + Rotaru: „Nu comentez o mizerie. Dați un mail la club"

EXCLUSIV De ce nu a mai ajuns Devis Mangia la FCSB » Gigi Becali, dezvăluiri în premieră după acuzațiile de hărțuire sexuală: „Rotaru nu mi-a zis exact ce, dar mi-a dat de înțeles că așa e”

Citește și:

Nelu Varga a dezvăluit cine e noul președinte de la CFR Cluj: „Abia îl așteptăm în club”
Superliga
Nelu Varga a dezvăluit cine e noul președinte de la CFR Cluj: „Abia îl așteptăm în club”
S-a disputat ULTIMA partidă pe Stadionul Dinamo, iar fuziunea dintre FC și CS este extrem de aproape » Ionuț Popa a făcut marele anunț
Superliga
S-a disputat ULTIMA partidă pe Stadionul Dinamo, iar fuziunea dintre FC și CS este extrem de aproape » Ionuț Popa a făcut marele anunț
Adrian Mititelu, despre plecările vedetelor FCU» S-a înțeles cu CFR Cluj pentru transferurile lui Bauza și Baeten: „Am ajuns la o înțelegere!”
Superliga
Adrian Mititelu, despre plecările vedetelor FCU» S-a înțeles cu CFR Cluj pentru transferurile lui Bauza și Baeten: „Am ajuns la o înțelegere!”

„Te ridică sau te bagă în pământ” » Horațiu Moldovan a povestit cum a cucerit-o pe Aza Gabriela: „Prima noastră întâlnire a fost la asigurări”

Iubita unui jucător cu 400 de meciuri în Seria A i-a mărturisit Dilettei Leotta: „De asta dormim în camere separate”


Comentarii (6)
istet10
istet10  •  03 Octombrie 2022, 18:14
Postat de wheelwright pe 03 Octombrie 2022, 17:07

Am avut o colega care a fost casatorita cu unul din asta, care sa pastreze aparentele a luat si el o femeie. Nu stia saraca cu ce greseste ca el nu prea o dorea, a crezut ca o inseala cu o femeie, l-a urmarit un detectiv angajat de ea, si a avut surpriza sa vada ca era inselata cu barbati, ca erau mai multi. Traim totusi intr-o lume mai libera, de ce aleg unii sa fie ipocriti.

Pentru ca sunt constienti ca au un comportament sexual deviant, pe care cei mai multi dintre oameni il dispretuiesc.

wheelwright
wheelwright  •  03 Octombrie 2022, 17:07

Am avut o colega care a fost casatorita cu unul din asta, care sa pastreze aparentele a luat si el o femeie. Nu stia saraca cu ce greseste ca el nu prea o dorea, a crezut ca o inseala cu o femeie, l-a urmarit un detectiv angajat de ea, si a avut surpriza sa vada ca era inselata cu barbati, ca erau mai multi. Traim totusi intr-o lume mai libera, de ce aleg unii sa fie ipocriti.

sughibughi
sughibughi  •  03 Octombrie 2022, 16:50

casa de piatra

Vezi toate comentariile (6)
Comentează