FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Simon Zenke habar n-are cine e Ionuț Negoiță: „Nici nu l-aș recunoaște dacă m-aș întâlni cu el” » Ce spune despre Gigi Becali și o posibilă ofertă de la FCSB

Simon Zenke
Simon Zenke

Articol de - Publicat miercuri, 10 aprilie 2019 12:02

Simon Zenke (30 de ani), mijlocașul celor de la Dinamo, a acordat un interviu pe larg Gazetei Sporturilor, în care a vorbit despre marile sale pasiuni, planurile de viitor, dar și despre ceea ce a găsit în „Ștefan cel Mare”. 

Mijlocașul nigerian spune însă că nu-i cunoaște pe Ionuț Negoiță și Gigi Becali, oamenii din fruntea celor două mari cluburi din fotbalul românesc, și refuză vehement o ipotetică ofertă de la rivală. 

- Simon, pe Ionuț Negoiță, patronul lui Dinamo, îl cunoști, ai apucat să te întâlnești cu el?
- Nu, deloc. Nu cred că l-aș recunoaște dacă m-aș întâlni cu el. Nu știu multe despre el, n-am întrebat, nu e genul meu, eu sunt aici să joc fotbal și atât. Ar fi o onoare să-l întâlnesc.

- Dar pe Gigi Becali, patronul FCSB?
- Nope. Nu înțeleg limba română și mi-e dificil să înțeleg cine este unul sau altul. Și eu sunt concentrat doar pe antrenamente, pe meciuri, nu mi-am focusat atenția pe televizor, media, pe alte lucruri.

- Dacă ți-ar face rivalii de la FCSB o ofertă de nerefuzat, ce-ai zice?
- Ești amuzant. O ofertă de nerefuzat... Eu am contract cu Dinamo, aici e casa mea. Fotbalul este un sport imprevizibil, nu poți ști ce-ți aduce viitorul, dar nu cred că Dinamo mi-ar permite să mă duc la FCSB. Și nici pe mine nu mă văd acolo.

Citește AICI interviul integral cu Simon Zenke: născut, crescut într-o bază militară, visa să se facă actor!

Vezi și: EXCLUSIV Simon Zenke: „Feeling-ul meu e că voi continua la Dinamo”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (11)
dd.x
dd.x  •  10 Aprilie 2019, 19:34
Postat de clark_gable pe 10 Aprilie 2019, 13:13

Cine n-a auzit de Gigi Becali, mai prostalailor !???

:)))))) care ***?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dd.x
dd.x  •  10 Aprilie 2019, 19:33

asa.. si? ziaristii *** ***... sunteti jenibili

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dinamovist_94
dinamovist_94  •  10 Aprilie 2019, 13:29
Postat de vulturul_becali pe 10 Aprilie 2019, 13:17

Prostalai rinisti cu ghiotura

Ciobanul becali

Vezi toate comentariile (11)
Comentează