FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

MM n-are loc de Vasi! Nepotul lui Gigi Becali blochează revenirea lui Stoica la FCSB pe un post inedit

Articol de - Publicat luni, 21 octombrie 2019 11:16

Dumitru Dragomir i-a recomandat lui Mihai Stoica să revină la FCSB ca șef al Centrului de tineret. Ideea lui Mitică nu e originală, Becali chiar i-a oferit lui MM acest post, numai că fostul manager e certat cu Geambazi, nepotul lui Gigi și „patron” al departamentului de juniori.

Mitică Dragomir a propus un plan la care Becali se gândise deja și care nu poate fi realizat: „Mihai Stoica ar trebui să se întoarcă la FCSB. Și cu relația de prietenie pe care o are cu Gigi, locul lui MM acolo este. Eu l-aș vedea șef al Centrului de tineret, acolo e nevoie de o mână forte care să conducă. La condițiile pe care le are FCSB pentru copii, eu aș scoate cincizeci de jucători de nivel european în doar câțiva ani!”.

Declarația de la Radio Sport 1 a lui Dragomir se referă la un scenariu pe care l-a avut în minte și Becali. Recent, el i-a propus lui Mihai Stoica să se întoarcă în club ca manager al departamentului de juniori. MM a refuzat jobul. În primul rând, ar fi fost un regres, un pas în spate în cariera lui, de la manager al primei echipe să fi coborât la nivelul copiilor.

Altă problemă majoră: e certat cu Vasile Geambazi, nepotul pe care Becali l-a delegat să se ocupe de investiția în juniori. Vasi, căruia Gigi îi alocase la un moment dat și acțiunile clubului, doar ca să nu fie el patron în acte, a gestionat tot planul FCSB în sectorul de tineret. Inclusiv de „satelitul” Clinceni tot el s-a ocupat, până când „puiul” a promovat în prima ligă și a fost nevoie ca Gigi să se delimiteze total de acel club, pentru a nu periclita integritatea competiției.

MM și Vasi au o relație proastă încă dinainte ca Stoica să plece de la FCSB. El a renunțat după startul stagiunii, a explicat că problemele din familie nu-i mai permiteau să fie la fel de concentrat și la fel de implicat în activitatea clubului. Motivul principal pentru ruptura dintre manager și nepot: competiția pentru influență în club. Becali are ultimul cuvânt în toate deciziile care contează, însă a existat o concurență a lor pentru rolul de sfătuitor principal. Gigi insistă că-l consideră în continuare pe MM un prieten, l-a invitat și la nunta fiicei sale, Alexandra, un eveniment care a avut loc recent. Dar Geambazi e machedon și e rudă, calități pe care Stoica nu le are! 

Mihai Stoica: „Jucătorii mi-au dat mesaje: «Întoarce-te!» sau «Întorceți-vă!». Alibec a fost influențat!”

La prima echipă nu-l mai vede

Dragomir crede că nu ar mai fi loc pentru Mihai Stoica pe același post pe care l-a ocupat în trecut: „Cu Narcis Răducan și cu Bogdan Vintilă, e liniște acum la FCSB, e mai multă liniște decât era înainte. Asta nu înseamnă că n-ar trebui să se întoarcă MM! E mare nevoie de el, dar la Centrul de copii și juniori”. Stoica s-a ferit să se mai implice în sectorul de tineret în ultimii douăzeci de ani. „M-am ocupat la Oțelul de creșterea generației lui Cernat, care a devenit campioană națională. Din echipa aceea, aproape toți juniorii s-au pierdut, nu au ajuns fotbaliști importanți. Am fost dezamăgit și nu m-am mai ocupat de juniori”. 

„Se întoarce, dar să-mi propună el!”

Becali a admis că e gata să-l readucă pe Mihai Stoica în club oricând, „dar să-mi ceară el asta! E prietenul meu, dacă-mi spune că vrea să se întoarcă, îl readuc, deși eu nu am nevoie de el acum. Oricum, și dacă revine MM, tot eu hotărăsc, el vine ca angajat al meu! Nici nu mă mai iau după specialiști de acum înainte, că din cauza sfaturilor l-am pierdut pe Mitriță când puteam să-l cumpăr cu 700.000 de euro. Să nu se supere MM că am spus asta, dar așa e, mă costa doar 700.000 și eu l-am ratat!”. Gigi l-a înlocuit pe Stoica la scurtă vreme după ce managerul l-a anunțat că renunță, l-a readus pe Narcis Răducan, care mai ocupase și el poziția de director sportiv al FCSB în trecut. 

Citește și:

L-a salvat de Becali! Cum a câștigat Vintilă o luptă aproape imposibilă cu patronul FCSB

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (7)
zagna
zagna  •  22 Octombrie 2019, 08:05

MM, lasa-ne ! Piaza-rea, departe de Steaua.

red-dog69
red-dog69  •  21 Octombrie 2019, 16:51
Postat de ovidiu.blatistu pe 21 Octombrie 2019, 12:37

Poate fi pus președinte de imagine... Dukadam in exterior mm in interior

Pe bune? Puşcăriaş care bate proprii suporteri pe post de preşedinte de imagine?!...

steaua.libera
steaua.libera  •  21 Octombrie 2019, 13:58

Raducan >>> stoica

Vezi toate comentariile (7)
Comentează