FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Șefii CFR-ului jubilează după ultimele două transferuri și nu iau în seamă amenințările Timișoarei: "Am acționat la momentul potrivit"

Articol de GSP - Publicat duminica, 12 noiembrie 2017 20:23

Bogdan Mara a reacționat după ce CFR Cluj a reușit transferurile lui Sebastian Mailat și Valentin Costache, doi dintre tinerii de mare viitor ai Ligii 1. 

Referitor la litigiul pe care Mailat l-a avut cu Timișoara, care vrea să meargă la TAS, Bogdan Mara este foarte liniștit și chiar le dă peste nas bănățenilor:

"Ne bucurăm pentru că am reușit să perfectăm acest transfer. Sunt doi tineri de perspectivă care sigur vor face parte din naționala de tineret și care, dacă vor evolua cum trebuie, pot ajunge înclusiv la naționala mare. Noi am avut de la început, în proiectul nostru, intenția de a aduce la CFR și jucători tineri, dar nu am avut timp la vară.

Legat de amenințările celor de la Timișoara, noi suntem foarte liniștiți. Comisiile l-au declarat liber pe Mailat, noi nu am făcut decât să acționăm la momentul potrivit. Când a apărut decizia definitivă, am luat legătura cu jucătorul, cu agentul acestuia, am negociat, ne-am înțeles și am semnat și actele.

Deci, nu avem nicio problemă cu nimeni. Nu am făcut decât să ne luăm după deciziile comisiilor și după legile în vigoare, care l-au declarat liber și pe bună dreptate. Nu-l declarau liber, dacă actele nu erau în regulă. Plus că acest caz a mai fost și la Comisia de Apel", a spus Bogdan Mara pentru TV Digi Sport.

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (2)
haideusicfr
haideusicfr  •  13 Noiembrie 2017, 07:31
Postat de cris210 pe 12 Noiembrie 2017, 21:15

ca să vezi, exact la țanc... puteeee tareeee! Cred că are dreptate Timișoara!

Legea e lege. Nu ni se "pare".

cris210
cris210  •  12 Noiembrie 2017, 21:15

ca să vezi, exact la țanc... puteeee tareeee! Cred că are dreptate Timișoara!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează