FOTBAL  »  LIGA 2  »  RIPENSIA - FORESTA SUCEAVA 16-0

Explicațiile scorului astronomic de la Timișoara: "Au venit cu copiii, li s-a defectat autocarul! Au stat patru ore la Cluj, au ajuns azi-noapte, după două"

Florin Cristescu (dreapta) și majoritatea tinerilor introduși azi pe teren la Timișoara
Florin Cristescu (dreapta) și majoritatea tinerilor introduși azi pe teren la Timișoara

Articol de - Publicat sambata, 05 august 2017 12:17

Revenită în liga secundă după 69 de ani, Ripensia Timișoara a învins Foresta la un scor ireal, 16-0, după ce a deschis scorul în primul minut și avea 8-0 la pauză

Foresta Suceava a fost aproape să nu înceapă campionatul din cauza gravelor probleme financiare, însă bucovinenii s-au gândit la o soluție de compromis: au încercat să joace, măcar în primele etape, cu juniori.

Aceștia au 16-17 ani și au fost aduși de la clubul Omnia Suceava de către antrenorul Florin Cristescu, fost căpitan al sucevenilor, pentru care a jucat timp de 16 ani pe postul de fundaș dreapta sau libero.

Clubul tocmai și-a redus datoria de 100.000 euro cu 30.000 euro, cât a primit de la FCSB pe portarul Toma Niga, însă jucătorii din sezonul trecut, unii neplătiți din ianuarie, au plecat liberi, după ce au înaintat memorii la FRF.

 PROBLEME CU AUTOBUZUL

 Puștii au plecat ieri de la Suceava, în jurul orei 8, însă au ajuns cu mare întârziere la Timișoara, în capătul vestic al țării.

"Ei au primit doar banii de combustibil de la club, autovehiculul a fost dat de o companie de transport din oraș. Iar autocarul s-a defectat în apropiere de Cluj-Napoca. Au stat 4 ore în oraș până l-au reparat", povestesc surse apropiate clubului sucevean.

"Mai mult, sosirea în Timișoara a fost după 2 noaptea. Foarte târziu, având în vedere că azi-dimineață la 10 erau deja la stadion. Nu s-au odihnit aproape deloc", conchid sursele GSP.ro.

619
kilometri au parcurs ieri jucătorii celor de la Foresta Suceava

Anul trecut, în octombrie, Foresta reușea o victorie asemănătoare, 14-0 cu Șoimii Pâncota, echipă care se confrunta cu aceleași probleme. Atunci, echipa arădeană avea să se retragă încă din tur, iar meciul să fie șters din clasament și palmares.

Ripensia Timișoara, prima echipă care ar avea șanse măcar teoretice să ajungă în Liga 1 pornind chiar din Liga a 6-a, a învins cu 16-0 trupa de tineri ai Forestei. Au marcat: Zaluschi (1-pen), Hecsko (15), Ad. Popa IV (27, 38), Mediop (30, 42, 50, 56, 63, 78), Dumiter (40, 44, 71), Ad. Ungureanu (51), Bobină (68), Fl. Nanu (70)

37
de grade se înregistrau la Timișoara în timpul reprizei secunde

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (3)
1582385585396402
Nicolae Doroftei  •  05 August 2017, 16:20

Fara centre serioase de juniori si copii, cu o alimentatie plina de E-uri, rezistenta tinerilor este scazuta. Din pacate, nu exista antrenori specializati pentru copii, nu au de multe ori de la cine invata sa loveasca bine si corect mingea.

shark_34
shark_34  •  05 August 2017, 15:03

bataie de joc fata de copii!rusine!

fcsb.86
fcsb.86  •  05 August 2017, 14:09

Pacat ...din pacate conditiile sunt o mare lipsa in cresterea tinerilor fotbalisti in Romania, dar avem pretentii comparabile cu tarile dezvoltate.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează