FOTBAL  »  LIGA 2  »  DECIZIE

Situație incredibilă în care a ajuns un club din România! Suporterii au plătit jucătorii ca să vină de acasă să joace

Articol de - Publicat luni, 29 mai 2017 12:34

Foresta Suceava se chinuie să termine acest sezon parcurs, în partea sa finală, cu mari dificultăţi. Veniţi, la mijlocul săptămânii trecute, în Bucureşti, pentru disputa cu Juventus, sucevenii au revenit acasă şi au participat, apoi, la un singur antrenament înaintea disputei cu Olimpia Satu Mare pierdută la scor, 0-4.

Cum mulţi dintre jucătorii echipei au abandonat finalul de sezon, suporterii au făcut chetă şi i-au chemat de acasă, pentru meciul cu Olimpia, pe Vraciu, Aeroaiei şi Grumezescu, fotbalişti care locuiesc în alte oraşe.

Susţinătorii ar fi plătit drumul, cazarea şi masa celor în cauză pentru ca aceştia să se afle pe teren în meciul cu gruparea din Satu Mare.

Preşedintele clubului sucevean, Andrei Ciutac, a dat asigurări că Foresta va onora meciul din ultima etapă, cu Dunărea Călăraşi, chiar dacă sucevenii vor alinia o echipă alcătuită, în mare parte, din juniori.

Citește și:

Nelu Varga a dezvăluit cine e noul președinte de la CFR Cluj: „Abia îl așteptăm în club”
Superliga
Nelu Varga a dezvăluit cine e noul președinte de la CFR Cluj: „Abia îl așteptăm în club”
S-a disputat ULTIMA partidă pe Stadionul Dinamo, iar fuziunea dintre FC și CS este extrem de aproape » Ionuț Popa a făcut marele anunț
Superliga
S-a disputat ULTIMA partidă pe Stadionul Dinamo, iar fuziunea dintre FC și CS este extrem de aproape » Ionuț Popa a făcut marele anunț
Adrian Mititelu, despre plecările vedetelor FCU» S-a înțeles cu CFR Cluj pentru transferurile lui Bauza și Baeten: „Am ajuns la o înțelegere!”
Superliga
Adrian Mititelu, despre plecările vedetelor FCU» S-a înțeles cu CFR Cluj pentru transferurile lui Bauza și Baeten: „Am ajuns la o înțelegere!”

„Te ridică sau te bagă în pământ” » Horațiu Moldovan a povestit cum a cucerit-o pe Aza Gabriela: „Prima noastră întâlnire a fost la asigurări”

Iubita unui jucător cu 400 de meciuri în Seria A i-a mărturisit Dilettei Leotta: „De asta dormim în camere separate”


Comentarii (2)
364058783974964
Eyrius Eyris  •  29 Mai 2017, 18:46
Postat de dinamo_fan pe 29 Mai 2017, 15:04

in vremurile bune un 0-4 sa intorcea dupa pauza daca te chema Foresta dar acum nu mai da nimeni bani sa iasa asa nazdravanii...

Cand te numesti FC Miau Miau, chiar si pescarii din Islanda Knattspyrnuffelag te pot invinge :)).

dinamo_fan
dinamo_fan  •  29 Mai 2017, 15:04

in vremurile bune un 0-4 sa intorcea dupa pauza daca te chema Foresta dar acum nu mai da nimeni bani sa iasa asa nazdravanii...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează