FOTBAL  »  LIGA 3  »  CSA STEAUA

Atac la Ogăraru? Talpan e revoltat: „Personaje controversate câștigă peste 4.000 de euro pe lună, iar eu n-am voie pe noul stadion”

Florin Talpan s-a luat de comandatul de la CSA Steaua
Florin Talpan s-a luat de comandatul de la CSA Steaua

Articol de GSP - Publicat miercuri, 24 martie 2021 14:57 / Actualizat miercuri, 24 martie 2021 15:33

Florin Talpan, juristul de la CSA Steaua și cel care s-a implicat activ în lupta cu Gigi Becali pentru numele, marca și palmaresul Stelei, a avut o ieșire nervoasă la adresa celor din club. 

Într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, Florin Talpan a expus meritele pe care consideră că le-a avut în procesele contra celor de la FCSB și atacă membrii din club.

Talpan se ia de comandatul CSA Steaua

Juristul susține că a fost sancționat de colonelul Mădălin Hîncu, comandatul clubului Steaua, după ce a trimis mai multe notificări către FRF și LPF și spune că nu încă nu a apucat să vadă noul stadion din Ghencea, deși consideră că merita.

„Toate aceste acțiuni împotriva mea, acțiuni de hărțuire și încercare de manipulare a opiniei publice și a suporterilor steliști, se întâmplă doar din cauza faptului că domnul Hîncu nu își îndeplinește obligațiile legale privind funcția pe care o deține! Am trimis notificare către Federația de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal deoarece comandantul a refuzat în mod categoric și sistematic trimiterea de notificări celor care nu respectă hotărârile instanțelor.

Acesta, în urma trimiterii notificării către FRF și LPF, în mod abuziv, m-a sancționat luându-mi din salariu,în condițiile în care am câștigat pentru Clubul Sportiv al Armatei: numele, marca, palmaresul și multe alte dosare prin care se solicita de către FCSB anularea mărcii Steaua, etc! Acest comandant și-a permis să îmi ia din salariu în condițiile în care eu am inițiat reînființarea echipei de fotbal și am solicitat construcția unui nou stadion!”, este o parte din mesajul lui Talpan. 

Colonelul Talpan a avut și un mesaj enigmatic, la adresa unui dintre oamenii din cadrul clubului de fotbal.

Personaje controversate se fotografiază cu mândrie pe stadion, își pun poze pe Facebook și câștiga peste patru mii de euro pe lună pentru că așa vrea domnul Hîncu!”, mai susține Talpan.

Cel mai probabil, acesta se referă la George Ogăraru, team managerul echipei, adus în noiembrie în club de comandatul Hîncu. Așa cum Gazeta Sporturilor a dezvăluit la începutul lunii martie, Ogăraru câștigă 4.000 de euro pe lună.

Atac la Ogăraru? Talpan e revoltat: „Personaje controversate câștigă peste 4.000 de euro pe lună, iar eu n-am voie pe noul stadion”
George Ogăraru, pe stadionul Steaua

 Trebuie să vă dezamăgesc dar personal nu am fost niciodată pus sub urmărire penală! Asociația Steaua 1947 a formulat o plângere penală împotriva mea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uzurparea funcției prevăzute de art. 300 Cod penal.

La momentul depunerii unei plângeri penale, se dispune începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni și doar dacă sunt îndeplinite condițiile obligatorii ale săvârșirii infracțiunii de către o persoană, atunci se începe urmărirea penală in personam. Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală și trebuie săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Or, în speță, nu mi-am depășit atribuțiile conferite de legea 514/2003.

Din contră, am acționat cu bună credință doar pentru apărarea drepturilor Clubului Sportiv al Armatei Steaua București. Deci nu s-a dispus începerea urmăririi penale in personam... împotriva mea!Susținerea celor de la Asociație nu este reală, este doar o ultimă încercare de hărțuire a subsemnatului în apropierea unui dosar dificil, aflat în litigiu! În altă ordine de idei, vă precizez că toate aceste acțiuni împotriva mea, acțiuni de hărțuire și încercare de manipulare a opiniei publice și a suporterilor steliști, se întâmpla doar din cauza faptului că dl Hîncu nu își îndeplinește obligațiile legale privind funcția pe care o deține

 Am trimis notificarea către Federația de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal deoarece comandantul a refuzat în mod categoric și sistematic trimiterea de notificări celor care nu respectă hotărârile instanțelor. Acesta, în urma trimiterii notificării către FRF și LPF, în mod abuziv, m-a sancționat luându-mi din salariu, în condițiile în care am câștigat pentru Clubul Sportiv al Armatei: numele, marca, palmaresul și multe alte dosare prin care se solicita de către FCSB anularea mărcii Steaua, etc! 

Acest comandant și-a permis să îmi ia din salariu în condițiile în care eu am inițiat reînființarea echipei de fotbal și am solicitat construcția unui nou stadion! Deși meritul îmi aparține și se datorează muncii mele, începând cu anul 2003 când am formulat către OSIM prima opoziție/plângere/contestație împotriva FCSB  și culminând cu dosarele de la AMFB,prin care am solicitat ca echipa de fotbal să fie declarată câștigătoarea ligii a 4-a, acest comandant care nu are nici un merit în istoria Clubului Sportiv al Armatei STEAUA București, își permite să facă legea în club! 

Deși eram primul care meritam să pun piciorul pe stadionul Steaua, acest lucru nu s-a întâmplat! Nu știu cum arată acest stadion! În schimb personaje controversate, se fotografiază cu mândrie pe stadion, își pun poze pe facebook și câștiga peste patru mii de euro pe lună pentru că așa vrea Dl Hîncu! Nici măcar nu am putut participa la meci! 

Este rușinos pentru Dl Hîncu și pentru Club, că juristul clubului, datorită căruia STEAUA există și azi, să nu poată participa la un meci al echipei! Concluzionând, nu am fost urmărit penal. În schimb voi formula plângere penală pentru denunț calomnios și pentru hărțuire,pentru ca toți cei vinovați să plătească! Nu voi mai accepta niciodată să fiu hărțuit! – mesajul integral al lui Florin Talpan

VIDEO Ai jucat la Steaua sau la FCSB? George Ogăraru: „Dacă cineva îți plătește salariul, îți este stăpân?”

Citește mai multe știri despre Steaua:

EXCLUSIV Armata plătește ca Gigi Becali! Salarii exorbitante la CSA Steaua » Petrea și MM Stoica, invidioși pe lefurile lui Oprița și Ogăraru

Cluburile departamentale Steaua, Dinamo, Rapid și CSM București toacă 15% din bugetul sportului!

Citește și:

Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Superliga
Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Liga 2
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute
Tenis
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (52)
m1ha123
m1ha123  •  25 Martie 2021, 08:58

Astia din Armata au probleme serioase daca se iau de Talpan. De cand tot cere saracul sa fie el conducatorul suprem acolo la club. Sa fie si numele lui pe o usa (deasupra titlului de Comandant), o secretara misto, eventual niste unii sa-l apere cand merge la piata, etc. in schimb, ei il persecuta. Armata uita de prietenii puternici pe care ii are baiatul. Toti stiu ca joaca ping-pong des cu Kim Jong. Hîncu tocmai ce a tensionat relatiile internationale dintre Romania si Coreea de Nord.

nealiniatul
nealiniatul  •  24 Martie 2021, 22:33

Daca s-a ajuns ca acest "ofiter" si "jurist" ( scolit la Spiru Haret sa discute ordinele comandantului direct in presa , este de rau. Daca sunt mai multi ca Talpan asta, mai bine sa se desfinteze armata , ca nu vor fi in stare sa ne apere nici de tintari. Astia maninca banii populatiei degeaba.

catalynn
catalynn  •  24 Martie 2021, 20:38
Postat de orlick pe 24 Martie 2021, 19:58

Ogararu a jucat la Steaua, la CSA sta pentru bani, Duckadam nu a spus niciodată ca echipa CSA e Steaua. Dezinformezi.

Du-te ba in Berceni cu manelele astea fcsbiste! :-))))

Vezi toate comentariile (52)
Comentează