GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  PROIECT

FOTO Fostul atacant de la FCSB pregătește un proiect de amploare: „Cea mai modernă bază sportivă din județ”

FOTO: Facebook @Young-Steaua-Alexandria
FOTO: Facebook @Young-Steaua-Alexandria

Articol de GSP - Publicat luni, 13 decembrie 2021 18:16 / Actualizat luni, 13 decembrie 2021 20:51

Vali Badea (39 de ani), fostul atacant al celor de la FCSB, intenționează să construiască o bază sportivă cu facilități de ultima generație, despre care spune că ar fi „cea mai modernă din județul Teleorman”. 

Vali Badea s-a întors acasă, la Alexandria, locul de unde s-a lansat în fotbalul mare. Atacantul pentru care Gigi Becali plătea un milion de euro în anul 2006 și care a readus o echipă românească în grupele Ligii Campionilor după o pauză de un deceniu, cu golurile marcate în poarta lui Standard Liege, în același an, plănuiește o investiție de amploare în județul Teleorman.

Planul lui Vali Badea pentru fotbalul din Teleorman

Vali Badea deține deja o școală de fotbal în Alexandria, „Young Steaua Alexandria”, cu 12 grupe de vârstă. În prezent, peste 220 de copii sunt legitimați în academie. Juniorii se pregătesc pe terenurile primăriilor din Țigănești și din Alexandria, asta pâna la finalizarea unui proiect ambițios, o bază de antrenament ultramodernă. 

+3 FOTO

Baza ar urma să fie construită la periferia Alexandriei, pe o suprafață de 22.800 mp, și ar avea în componență următoarele facilități:

  • 7 terenuri sintetice cu nocturna
  • Un teren de dimensiuni normale 106m x 68m
  • Un teren 60m x 40 m
  • 2 terenuri 40 m x 20 m acoperite
  • 2 terenuri de tenis
  • 1 teren de nisip
  • Vestiare
  • Sala de forța
  • Sala de conferința
  • Sala de refacere
  • Cabinet medical
  • Tribune

Vali Badea: „În ianuarie-februarie 2022 sper să ne apucăm de treabă”

Vali Badea a explicat stadiul proiectului. În acest moment așteaptă ultimele autorizații și speră ca munca propriu-zisă să înceapă la începutul anului viitor. 

„Acum sunt la nivelul de luat autorizații. Am concesionat terenul de la primărie, avem susținerea tuturor factorilor locali. Sper ca anul viitor, în ianuarie, februarie, să mă apuc de treabă. Sunt singur în acest proiect, vreau să încep să o fac singur. Poate se dă drumul și la fonduri europene și vom reuși să le accesăm”, a spus Vali Badea, pentru GSP.ro. 

Eu am început cu școala de fotbal din 2015. Cea mai mare grupă este cea din 2003. Am deja 2 copii care sunt la Alexandria, la echipa mare din Liga 3. Pe mine mă interesează să cresc copii și să îi dau la echipa mare aici. Dacă pleacă la București, se pierd. Mai am copii care sunt pe la FC Argeș, pe la Craiova, la Eliade, la Liceul Sportiv din București. Am mai mulți împărțiți prin țară
- Vali Badea

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Sentință de 13 milioane de euro pentru Adrian Mititelu » Victor Pițurcă primește o sumă impresionantă

Gigi Becali, ultimatum pentru un fotbalist de la FCSB: „Am înțeles de ce nu e luat nici la națională. Nu joacă la mine pe 2 euro”

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (2)
1634190980179474
Radu Masaj  •  13 Decembrie 2021, 20:44

Ziaristul lui peste prăjit. Județul Alexandria??

2359679150779771
Dan Oană  •  13 Decembrie 2021, 20:06

Ai nota 2 la geografie!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează