GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Care este diferența între optometrie și oftalmologie

Articol de GSP - Publicat marti, 30 mai 2023 17:23 / Actualizat marti, 30 mai 2023 17:25

Te confrunți cu probleme de vedere și nu știi dacă ar trebui să te adresezi unui optometrist sau unui oftalmolog? Ambele specialități se ocupă cu îngrijirea ochilor și a vederii, motiv pentru care nu puțini sunt cei care le confundă de multe ori. Există însă anumite diferențe notabile, iar în acest articol îți vom spune care sunt ele.

Ce este optometria 

Optometria este o specialitate care se concentrează pe cercetarea, măsurarea și corectarea problemelor de vedere cu ajutorul ochelarilor și lentilelor de contact. Optometriștii sunt profesioniști specializați în diagnosticarea și tratarea unor defecte de vedere sau anomalii oculare precum hipermetropia, miopia, astigmatismul sau presbiopia.

Domeniul lor de activitate include efectuarea examenelor oculare, prescrierea și adaptarea ochelarilor și lentilelor de contact, evaluarea și recomandarea dispozitivelor optice pentru îmbunătățirea performanțelor vizuale și consilierea pacienților cu privire la îngrijirea ochilor. Dispun, de asemenea, de pregătirea necesară pentru a putea detecta semnele anumitor afecțiuni și a îndruma pacientul către oftalmologi sau alte specialități medicale, atunci când este necesar.

Cu alte cuvinte, la un consult de optometrie mergi, de regulă, atunci când ai nevoie de o prescripție pentru ochelari de vedere sau lentile de contact ori te confrunți cu simptome oculare îngrijorătoare, a căror cauză nu o cunoști. Dacă este vorba de o afecțiune pe care nu o poate trata, te va trimite la un medic oftalmolog. 

Ce este oftalmologia 

Oftalmologia este o ramură a medicinei care se ocupă cu studiul, diagnosticarea și tratarea afecțiunilor ochilor și sistemului vizual. Oftalmologii pot diagnostica și trata o varietate de probleme oculare, de la miopie, hipermetropie, astigmatism până la cataractă, glaucom, degenerescență maculară și alte afecțiuni.

Pot efectua examinări complexe ale ochilor, precum examinarea fundului de ochi și măsurarea presiunii intraoculare, precum și intervenții chirurgicale și alte proceduri pentru tratarea eventualelor afecțiuni oculare depistate. De asemenea, pot oferi sfaturi și recomandări pentru menținerea sănătății ochilor, precum purtarea ochelarilor de soare pentru protecție UV, efectuarea de controale periodice și adoptarea unui stil de viață sănătos. De asemenea, pot colabora cu optometriști și alți profesioniști din domeniul sănătății în managementul și tratamentul afecțiunilor oculare.

La oftalmolog poți merge indiferent de tipul de problemă de vedere cu care te confrunți, fie că este vorba de una mai simplă sau de una mai complexă. 

Cum alegi între optometrist și oftalmolog 

Principalul criteriu de alegere a specialistului la care vei apela este tipul de problemă de vedere. După cum am văzut mai sus, optometriștii sunt specializați în corectarea problemelor de vedere refractive, precum miopia, hipermetropia și astigmatismul, prin prescrierea de ochelari sau lentile de contact. Dacă problema de vedere este una simplă, un astfel de specialist ar putea fi alegerea potrivită. În cazul în care există suspiciuni de afecțiuni oculare mai complexe, care implică investigații suplimentare și o abordare multidisciplinară, este indicată consultarea unui oftalmolog.

Un alt aspect important de luat în considerare este disponibilitatea și accesibilitatea celor doi specialiști. Optometriștii sunt adesea mai accesibili, având programări disponibile pe termen scurt și fiind prezenți în numeroase cabinete și magazine de optică. Oftalmologii, în schimb, pot avea programări pe termen mai lung și pot fi localizați în clinici și spitale specializate, dar pot oferi un spectru mai larg de servicii și tratamente.

În concluzie, diferența dintre optometrie și oftalmologie constă în rolurile și responsabilitățile pe care le au aceste două domenii în îngrijirea ochilor și vederii. Optometriștii se ocupă de diagnosticarea și corectarea problemelor de vedere prin prescrierea de ochelari sau lentile de contact, în timp ce oftalmologii sunt medici specializați în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor oculare mai complexe, putând realiza inclusiv intervenții chirurgicale. Ambii însă te pot ajuta să ai grijă de sănătatea ochilor tăi, de multe ori lucrând în echipă pentru a se asigura că pacienții lor beneficiază de cele mai bune servicii. 

 

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: „Vreau să știe lumea” » S-a spus că soția l-a părăsit în urma accidentului

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează